Viața aleargă și dacă nu ții ritmul pare că fuge pe lângă tine.
De la o vreme, de când cu virusul, schimbările sunt majore. Dar când regulile sunt impuse de necesitate… le urmăm cu plăcere (a se citi – le urmăm cum putem).
Lucrez de acasă de mai bine de un an si încă nu m-am acomodat sau… poate nu îmi dau seama. Oricum mi-am schimbat tabieturile, am picat în toate cursele întinse de aceasta schimbare si am mers înainte.
În prima faza am început să fac sport, să alerg în parc dimineața si am făcut asta consistent timp de câteva luni. Din păcate o accidentare m-a făcut să pierd ritmul si după o luna de pauza am pierdut si interesul.
Apoi am observat ca programul meu zilnic s-a mutat din ce în ce mai târziu, până când trezitul devreme pentru sport a devenit o utopie. E o lupta inegala dintre timpul liber pentru mine acum cu cel pe care l-aș avea la dispoziție mâine. Deși pare simplu de ales, chiar nu e.
Când lucrezi de acasă timpul curge diferit, liniștea aparentă data de solitudine îmbie la muncă și, pe nesimțite, munca iți fură si ea din timpul personal. Prânzul nu mai e clar definit de o ieșire cu colegii, care pe lângă faptul că reprezenta o schimbare de decor (ieșeam de a locul meu si din clădire, bombănind liftul si aglomerația pe care acum mi le amintesc cu nostalgie), dar mai avea si o componentă de socializare. Acasă în schimb, masa de prânz sau masa/mesele în principiu (pentru ca prânzul în sine a devenit o noțiune relativă) se strecoară ca un rău necesar intre doua mitinguri în compania pisicii care te vânează pentru un o pradă ușoară, o gustare intre mese. Deh, se plictisește si ea. Si pe bună dreptate, ce-o fi în mintea ei când uriașul pocit care ii dă de mâncare are un tabiet curios să stea cu fața la un perete cea mai mare parte din zi și să mai și vorbească de unul singur privindu-l.
Și acum privind ansamblul observ cum un echilibru mai mult sau mai puțin stabil s-a format cu această schimbare.
La un moment dat mă amuzam observând trecerea săptămânilor cu acțiuni simple, casnice: de exemplu trecea unei noi săptămâni e marcată de nevoia unui săpun nou la baie sau a unui sul nou de hârtie igienică. O să râdeți, dar în medie aceste evenimente sunt foarte exacte, frapant de exacte…
Timpul câștigat cu statul acasă s-a pierdut în neant. Conform axiomei, munca tinde să ocupe tot timpul aflat la dispoziție (știu ca e scoasa din context si întoarsă invers 😀 ), dar, exact la fel, timpul liber în plus nu îl regăsesc în nimic. De fapt eu am pierdut o plimbare zilnică pe jos de aproximativ o oră, plimbare pe care eu am apreciat-o din prima clipă de când am ajuns la acest job. Majoritatea, marea majoritate a colegilor mei au acceptat munca de acasă ca pe o binecuvântare, însă mie mi-a adus parcă mai multe neajunsuri decât avantaje.
Intre timp am reușit să mă vaccinez cu ambele doze, asta cu un pic de baftă, și pare ca totul e ok. Să vedem cum va schimba asta lucrurile.
Deci, lucrez de acasă de mai bine de un an și pare-se că noul echilibru instalat e de fapt stabil iar eu m-am acomodat. Observ doar cu tristețe că nu toate fațetele acestei schimbări mă avantajează, ăsta e adevărul. Dar când nu avem de ales… mergem înainte.