In fiecare zi caut … caut cate ceva, insistent, un lucru, un gând, un moment, o senzație. Poate nu același lucru in fiecare zi, dar căutarea e continua.
Încep de dimineață când caut puterea sa deschid ochii si sa accept ca a început o noua zi. Nu mi-e somn, dar mă pricep foarte bine sa ascund adevăratul motiv pentru care nu m-as ridica. Mă prefac somnoros si mă amăgesc ca îmi sta bine.
Apoi caut ochelarii care pot fi unde i-am lăsat sau unde credeam ca i-am lăsat. Apoi periuța care invariabil e in același loc, oare de ce o mai caut? Mai bine o legam cu scotch de mana cu o seara înainte ca sa scap de penibilul momentului. Măcar pot sa mai stau cu ochii închiși o bucata!
Caut ceva de îmbrăcat, caut sa se asorteze lucrurile de pe mine. Caut telefonul, caut ceasul, caut cheile, pantofii.
In fine, am ieșit pe ușa. Oare am uitat ceva, pipai instinctiv pe buzunare unu, doi, trei, hmm, cred ca le am pe toate, pot sa îmi continui căutarea…
Trafic, tramvai, metrou, zgomot si agitație, caut un pic de liniște ascultând la caști. Nu mi se potrivește melodia, caut următoarea si următoarea.
Ajung deja obosit la munca unde trebuie sa îmi caut mimica profi si sa răspund politicos la binețe: „Neata ce faci?” „Neata, bine fac!” răspund, hmm ce sa le spun ca eu caut ceva… oare ar înțelege? „Neata, caut!?” ar zice ca-s nebun…
Si apoi caut si iar caut… si orele trec, cu sau fără sens. Si așa mai departe…
Doar căutarea are sens, in sine.
Oare animalele caută? Oare unui câine i-ar pasa daca foarfeca ar fi la locul ei sau nu? Ce ar fi ca in fiecare zi sa aibă mâncarea in alt loc si bolul de apa de fiecare data mutat. Oare s-ar amuza?
Oare căutarea este amuzanta? Ne amuzam teribil când căutam perechea unui ciorap deja încălțat si el se ascunde ostentativ, nu-i așa? Si daca acea căutare nu are rezultate, e de-a dreptul hilara. După legile lui Murphy lucrul căutat este in ultimul loc posibil. Corect, ca apoi, odată găsit, căutarea încetează si literalmente este ultimul loc.
Căutarea are fazele ei care nu pot fi nici grăbite si nici sărite. Efortul de a le modifica duce la anularea acțiunii si reluarea ei de la început. Nu o putem fenta, este parte din noi si cum pe noi nu ne putem nega… asta e! Ne putem doar împăca cu gândul!
Dar mai are variante ajutătoare, prima e cheamă un prieten: „tati, unde sunt pantalonii mei?”. Variantele ajutătoare produc un transfer de energie intre cei doi participanți la acțiune. Energia se transfera conform principiului vaselor comunicate din mecanica fluidelor, care tinde sa echilibreze balanța intre cei doi. Adică o parte din energia celui neafectat de căutarea este cedata involuntar primului care o consumase negăsind obiectul respectiv. Astfel energia unei căutări este constanta: „Nu știu, întreabă pe mami!” si iată cum apare al treilea participant la fenomen si care si el va ceda energie: „Nu știu nici eu, ia vezi bunica știe? Poate ea ti i-a mutat!”. Următorul participant poate avea sau nu rezolvarea si atunci se decide ce se întâmplă cu energia acumulata. Ca un adevărat fenomen meteorologic fenomenul căutării si-a atins apogeul, se poate descărca violent, direct, ca un fulger sau dimpotrivă energia rămâne neconsumata si se aduna la ansamblul căutărilor zilnice, definind un fel de clima locala.
O a doua varianta ajutătoare este organizarea. Este obișnuința unora de a pune obiectele cam in același loc de fiecare data. Poate fi considerata de alții o mica manie, obsesie sau lipsa de imaginație. Cei ordonați sunt plicticoși? Ordinea presupune un sistem de reguli care trebuie definite si apoi urmate. Daca sistemul nu e bun in totalitate sau pe părți, el se poate modifica. Esența sta in frecventa modificării regulilor. Ce este o organizare stricta, in care regula se schimba zilnic? Este o ordine cu imaginație, adică un haos. Manifestarea este similara cu legea gazelor care ocupa uniform tot volumul pus la dispoziție. Va mai amintiți experimentul de la fizica cu doua balona de sticla fiecare cu un ga de alta culoare care sunt puse gura la gura: gazele se combina. Similar regulile incerte sau prea schimbătoare tind sa mute aleatoriu obiectele căutate astfel încât energia căutării devine maxima.
Dar din fizica știm ca energia se conserva, adică ea are o valoare fixa. Si atunci observam ca energia căutării este indirect proporțională cu ordinea. Adică timpul petrecut pentru a găsi un obiect este de fapt împărțit in doua procese simple:
- așezarea lui in locul potrivit – echivalent cu ordinea, sau aruncarea lui la întâmplare – echivalent cu dezordinea.
- căutarea sa propriu-zisa, care depinde de pasul de mai sus.
Ca formula generală:
Eo+Ec= constant.
Oricum am face se pare ca nu o putem fenta. Oare nu mai are rost sa facem ordine?
Dar mai avem si excepții: ce se întâmplă daca obiectul este unul de folosință comună si altcineva îl muta de la locul lui. Pare ca nu se mai conserva energia. Va trebuie consumata o energie suplimentara pentru a contracara mutarea suplimentara introdusa. De fapt nu este o greșeală de calcul ci una de alegere corecta a sistemului de referință. Energia căutării unui obiect este de fapt referita la toți cei care interacționează cu el. „Mi-aduc aminte ca l-am pus eu bine…” așa de bine ca nu mai iese la căutare nici cu lupa. Si formula se schimba, bineînțeles trebuie ales corect sistemul de referință sa conțină toți participanții la fenomen:
(Eo+Ec)*n= constant.
Amuzamentul căutării exista, dar mereu se raportează la subiecții care nu participa direct si care s-au descărcat de energie pasând „pisica” la următorul. Dar amuzamentul este o descărcare a energiei si de aceea am figurat-o cu minus.
(Eo+Ec-Ea)*n= constant.
Aceasta formula nu reflecta complet realitatea pentru ca in ea se reflecta doar un singur fenomen. Energia întregii zile este o suma de astfel de formule, dar prea complexa ca sa poată fi modelata din cauza schimbării mereu a sistemului de referință.
In asta consta frumusețea vieții: oricum credem ca ne-am pregătit si organizat se găsește altcineva sa mute ceva de la locul lui…
„Hei, cine a văzut foarfeca? Eu am pus-o la loc ieri!”