Acum aproape 2 ani:
Ma pregatesc de interviu. Cu emotie si concentrare. Atent sa nu ma foiesc pe scaun, sa nu spun lucruri gresite, sa nu fiu prea familiar, sa nu spun lucruri prea critice despre fostul angajator. E al treilea interviu in aproape trei luni de cautari. Afara ploua din ce in ce mai tare. M-am trezit cu o durere de cap sinistra, am dormit greu, m-am trezit peste noapte dand vina pe pisica…
Mai citesc o data (a cata oara?) descrierea postului. O sa ma concentrez pe experiente similare, pe asemanari, voi da o mai mare importanta lucrurilor marunte dar cu relevanta pentru intrebarile angajatorului. Acest job ma atrage, imi da perspective – e o companie importanta. De cand am fost chemat la interviu am intrerupt studiul la materiile pentru urmatorul meu examen de certificare si m-am concentrat pe lucrurile care din descrierea jobului nu imi erau foarte familiare sau lucruri pe care le-am facut mai demult si nu mai sunt sigur pe mine.
Durerea de cap persista, caut un remediu si nu gasesc. Intr-o ultima sfortare mai citesc cateva notite din ultimele zile, inchizand ochii si incercand sa ma vad stand fata in fata cu intervievatorul si raspunzand la intrebarile sale. Ma intreaba numai lucruri la care stiu rapsunsul… brrr… am inceput sa visez! Trebuie sa ma pregatesc, trebuie sa imi calc o camasa, trebuie sa imi tai unghiile, sa nu uit ochelarii, sa imi iau la mine pix, doua CV-uri, umbrela ca ploua, e intr-o zona aglomerata si nu o sa gasesc parcare, mai bine chem un taxi.
Ma uit la ceas, e tarziu.
Ploua! N-am gasit taxi, am uitat ochelarii, e aglomerat si nu vreau sa intarzii. Sunt ingrijorat ca in zona respectiva e greu de gasit parcare.
Am ajuns! Am gasit o parcare cu plata, la urma urmei, e mai ieftina parcarea decat sa caut masina ridicata prin nu stiu ce margine de Bucuresti. E cam devreme, dar ma indrept catre locatie. Ploua tare si pare ca n-am destule maini sa duc si umberla si borseta si o mapa cu doua CV-uri. Ajung la receptie si cer voie sa mai astept pentru ca am ajuns prea devreme.
O domnisoara draguta ma primeste si mergem catre sala de interviu: “dupa cum v-am spus aveti un test asmanator cu cele de la Microsoft si un test de PI”. Urmeaza o discutie libera in care incerc sa explic discret de ce nu mai sunt la fostul angajator si cum am ajuns sa stau acasa cautand de munca. Este o persoana receptiva si nu insist. Discutia este agreabila si se termina pe un ton optimist, este o echipa mare la IT. La acest job oportunitati de promovare nu prea sunt, dar eu sunt optimist: “imi pot continua dezvoltarea ca trainer”.
Raman singur, eu si cateva foi pe care trebuie sa bifez raspunsurile.
Mi-a luat cu cateva minute peste o ora si mi s-a parut foarte greu. Intrebrile aveau aria de acoperire peste descrierea jobului, intrebari lungi de la jumatate de pagina pana la una intreaga. Desi nu am nevoie de ochelari permanent, acum chiar mi-ar fi trebuit. Spre final mi-a revenit durerea de cap.
S-a terminat, am iesit din nou in ploaie. Sunt dezamagit, testul a fost greu, voi primi raspuns abia peste 2 saptamani. As fi dorit sa stiu rezultatele. Sa stiu macar cum am raspuns. Va trebui sa nu ma gandesc la asta. Sigur va mai apare un alt job si pentru mine.
Acum o saptamana-doua:
Este 9 fara 5. Merg repede, nu trebuie sa intarzii, azi am interviu. Unul dimineata si unul seara. Mi-au facut ziua praf… Am pus muzica in casti si trag mereu cu ochiul la masini, ca nu prea e trotuar si merg pe carosabil. Strada pare si mai lunga. Ma latra cainii, cand merg pe langa gard.
In sfarsit ajung; e trecut de 9, nu imi place sa intarzii, dar cred ca nici candidatul n-a ajuns, ca e cam departe aici.
Deschid repede calculatorul sa dau print la cateva intrebari pe care le-am scris pe telefon in metrou. Nu am prea avut timp sa ma pregatesc pentru interviul asta…
Suna la usa. Deschid. Un tip speriat in cadrul usii:
-Firma “Cutare”? Am venit pentru interviu…
-Da, buna dimineata, poftiti, va rog!