Ăsta este unul din acele gânduri adânci, adânci, izvorâte dintr-o adâââncă reflecţie asupra vieţii, la limita dintre somn si realitate. Dar cum adâncimea gândului nu poate fi măsurata decât vag – la fel de vag pot sa exprim si sensul afirmaţiei de fata. 😀
Daca nu v-aţi tăiat deja venele după fraza de mai sus … sa continuam!
După o duminica relativ plicticoasa – cumpărături la supermarket, desene animate, plimbare in parc cu piciul si iar desene animate – am avut o străfulgerare de inteligenţă latentă.
De ce lucrurile după care fugim mai abitir – mai abitir îşi măresc distanta de noi?
Las întrebarea la nivel de întrebare retorica, nu vreau sa particularizez.
Dar asta chiar este, in plan personal, rezultatul unei observaţii îndelungate. Prima dată când am întâlnit acest fenomen de îndepărtare progresiva a dorinţei a fost un banal ceas de mana. Dar nu unul oarecare! Eram încă in clasa a VIII-a si era imediat după revoluţie, când unul din colegii mei, al cărui părinte avea “ieşiri” in Turcia, a venit la scoală cu un ceas electronic cu 4(!) butoane si 7(!) melodii. Era un ceas deosebit: CASIO o bijuterie in ochii mei – curea metalica, cu totul si cu totul negru, avea alarma, diverse melodii piţigăiate (O Suzana, Clementine, etc. ), cronometru. Ce mai, o bijuterie! Mi-au rămas ochii si gândul la acel ceas! Poate nu după mult timp au apărut si pe la noi chinezării sau turcisme cum erau ele … si mi-am luat. Ghici cu ce m-am trezit in fiecare dimineaţa tot liceul? Bineînţeles cu un ceas cu 7 melodii… Nu acelaşi, să nu mă înţelegeţi greşit! Unul din lunga serie de ceasuri cu 7 melodii pe care le-am avut. 😀 Faza interesantă este ca nici unul nu s-a ridicat la nivelul ACELUI CEAS!!! Toate au fost ceva de umplutură. Atunci am înţeles ca nu mi-am satisfăcut niciodată si nici nu o sa reuşesc sa îmi satisfac vreodată acea dorinţa ascunsa… De fapt am senzaţia ca retrăiesc acel moment si dezamăgirea din urma lui la fiecare nou ceas pe care îl am!
Ca sa va dau o imagine completa a duminicii mele plicticoase, pot sa mai adaug si disconfortul celui de-al 4-lea ghips din viata mea. După cum spunea un prieten: arat mai vătămat decât sunt in realitate. Aşa si este, nu e mare lucru, doar un tratament banal la o banala de epicondilita la cotul drept. Partea proasta sau mai bine zis frustrantă este ca îmi pare ca nu o sa aibă efect la fel ca si procedurile de recuperare la care le-am făcut aproape degeaba timp de doua săptămâni (electro-stimulare, terapie cu laser, magneto-dia-dinamince, masaj cu ultrasunet). Aşa poate reuşesc sa explic in parte pornirea negativa de reflecţie asupra realităţii vieţii.
E = mC2
Energia se conservă adică este contanta, o demonstrează ştiinţa, si asta se poate aplica si in viata de zi cu zi.
E = Ec + Ep
Dar energia este formata din energie cinetica adică viteza si energie potenţială adică cat de sus si greu eşti. Sau altfel spus cu cat mai tare alergi după un lucru cu atât mai greu îl vei ajunge. Si cu atât mai puţin vei fi mulţumit de rezultat. Deci dorinţa plus satisfacţie egal constant.
Tot ce este bun este interzis, imoral sau îngraşă! Aiurea! Este conservarea energiei! Nu se poate bun si frumos sau cuminte si deştept!
Cu puţin timp înainte de a începe sa scriu aceste rânduri am postat pe Messenger la status titlul acestui monolog imposibil. Prompt a venit un comentariu al unei prietene pe care îl trec aici in forma aproximativa:
„… mai degrabă sa-ţi zic eu cum nu prinzi nici un iepure deşi alergi numai după unul … ar trebui sa existe o lege pentru iepuri,dom’le, daca alergi numai după unul, pai sa se lase nene prins, ce mama naibii”
E adevărat, subscriu, si cu aceasta ocazie reînnoiesc ideea de a iţi face un blog al tău.
Daca fugi după doi iepuri nu prinzi nici unul, daca fugi după unul singur se aplica conservarea energiei si singurul iepure rămas, cumulează, prin lipsa, energia celui de-al doilea, si va alerga cu viteza turbo sau turbata 2 x viteza unui iepure neprins. Toată aceasta ecuaţie trebuie coroborată cu dorinţa de obţinere a rezultatului si cu satisfacţia.
Din păcate reciproca nu se aplica adică daca fugi de iepure, nu vine el după tine, ci te alearga… ursul! Adică de ceea ce ţi-e frica, de aia nu scapi! Ori cum ai da-o n-ai scăpare si nici satisfacţie. Dar parca prefer sa fug după un iepure idiot decât sa fuga după mine ursul!!!
Aşa ca aveţi grijă ce vă doriţi, să nu cumva să vi se împlinească!
Altfel … baftă si vânt din pupa!
