The Way of the Force

Obi Wan Ken-obi: You don’t need to see his identification!
Imperial soldier: We don’t need to see your identification!
OWK: These aren’t the droids you are looking for!
IS: These aren’t the droids we are looking for!
OWK: He can go about his business!
IS: You can go about your business!
OWK: Move along!
IS: Move along! Move along!

Principiul … principiilor

10 pași pentru o viata cu regulile clare 😀

  1. Cauta principii care nu iți aparțin dar ți se potrivesc
  2. Aplica principiul împrumutat
  3. Definește-ți un (nou) principiu propriu
  4. Convinge-te pe tine de adevărul lui
  5. Aplica principiul definit
  6. Convinge-i și pe alții sa îl aplice
  7. Încalcă-ți acel principiu
  8. Mergi la punctul 3 și definește unul nou
  9. Folosește-te de cei ce iți aplica principiile.
  10. Dezbară-te de cei care iți încalcă principiile! Felicitări, dacă ai ajuns la acest punct, ești politician…

Prietenii vin si pleaca

Am primit un mail cu maxime si învățături de viata mai mult sau mai puțin fascinante (a se citi sforăitoare). 😀

Primesc multe mail-uri. Unele frumoase, altele grele, unele urgente, altele fade. Acesta nu era de nici un fel, era un mail de pierdut timpul. Intitulat foarte generos maxime pentru viata. Am remarcat o fraza: Prietenii vin si pleacă, dușmanii rămân. Este destul de grav spusa. Eu sunt de acord doar cu prima parte.

De fapt aici ma simt vizat. Am o ușoară senzație ca m-am mai depărtat de prieteni. Motive as găsi eu multe: distanta, timpul, munca… de fapt motivele sunt doar scuze puerile. Nu vreau sa ma scuz. Asa este viata. Nu poți câștiga mereu.

Daca am reprezenta firul vieții fiecăruia ca un fir ce se deapănă într-un spațiu fluid (nu trebuie sa fie linie dreapta nu trebuie sa fie cerc, de fapt eu il vad ca o linie sinuoasa, mai groasa sau mai subțire in depinzând de întâmplările si trăirile persoanei). Toate liniile pleacă de undeva, au un capăt bine definit,  cu destinul legat de originea sa, si in drumul lor se intersectează, se unesc unele cu altele, merg împreună, se despart. Unele se întrerup brusc, altele merg singure si triste. Fiecare linie cu destinul ei. Fiecare fir are începutul legat de un altul si în drumul sau suferă transformări si modificări de direcție.

Intersecțiile intre linii eu le vad ca fiind acele momente in care destinele a doi oameni se întâlnesc si fiecare dintre cei doi aduce o schimbare in viata celuilalt. Interacțiunea intre oameni este cel mai important factor al comunității. Tocmai aceste întâlniri ale liniei vieții fac ca aceasta sa capete sens si stabilitate. Rezultatul este o rețea de legături. Ceea ce face ca suma vieților noastre si ale cunoscuților noștri sa arate ca o pânza de păianjen – o rețea de fire care se susțin reciproc.

Prietenii sunt fire care merg împreună si trădează o apropiere de idei si acțiuni. Exista fire care sunt la fel dar nu se întâlnesc niciodată. Exista fire care se întâlnesc dar fiecare merge in alt sens. Legăturile intre ele sunt mai puternice sau mai slabe. De fapt punctul de legătura – prietenia în speță, poate fi înțeleasă ca un punct si uneori acest punct se poate transforma la rândul lui intr-un fir, rezistent sau nu. Acest fir poate influența apropierea firelor vieții celor doi sau se poate rupe si prietenia se destramă.

Legătura depinde de direcția de mers data de ansamblul tuturor legăturilor. Comuniunea de idei intre prieteni da tot farmecul si întărește legătura. Fiecare are ideile așezate in timp si in spațiu. Sincronizarea cu alte persoane da senzația de apartenență la grup si spațiu. Daca sincronizarea se pierde se pierde si interesul si astfel se pierde si legătura.

Relația cu prietenii este ca un ghiveci cu flori. Este frumoasa atâta timp cât este îngrijită. Altfel pălește și se usucă.

Așadar nu uitați sa udați florile! Asa o sa avem viata mai frumoasa!

brute force

CONVERSAȚIE RADIO ÎN OCEAN

Asta e o transcripție a unei  convorbiri radio reale  intre un vas din Armata Statelor Unite și autoritățile canadiene de coasta din Newfoundland în octombrie 1995.

Americanii : Va rugam, schimbați direcția voastră cu 15 grade la nord cu motivul de a evita ciocnirea.

Canadienii : Recomandam ca DV sa schimbați direcția VOASTRĂ cu 15 grade la sud ca sa evitam ciocnirea.

Americanii : Aici căpitanul vasului Armatei SUA. Repet: schimbați direcția.

Canadienii : Nu, repetam: voi trebuie sa schimbați direcția.

Americanii  : AICI SUNTEM PORTAVIONUL ABRHAM LINCOLN , AL DOILEA VAS ÎN DIMENSIUNI AL FLOTEI STATELOR UNITE ALE AMERICII ÎN OCEANUL ATLANTIC. NE ÎNSOȚESC TREI DISTRUGĂTOARE, TREI CRUCISATOARE SI NUMEROASE VASE DE SPRIJIN. CER    CA DV. SA   VA SCHIMBAȚI DIRECȚIA CU 15 GRADE LA NORD, SAU VOM LUA MĂSURI PENTRU A GARANTA SECURITATEA ACESTUI VAS.

Canadienii : Noi suntem un far. Voi hotariti.

nimic nu este urgent!

Nimic nu este urgent.

Toate lucrurile suporta amânare. Asa precum toate lucrurile se rezolva în ultima clipa. Caci dacă n-ar fi ultima clipa nimic nu s-ar rezolva.

Da… e un pic pe dos. Dar eu cred în amândouă deopotriva. Doar jocul dintre ele face lucrurile mai interesante. Caci altfel ne-am plictisi. Ne-am plictisi îngrozitor.

Dar ultima clipa este mereu pusa arbitrar. Este o chestie care am observat-o la inginerie. Toate (TOATE) metodele de calcul ingineresc au la un moment dat o variabila aleasa arbitrar. Ceva izvorât din cutuma sau dintr-o obișnuinta obscura legata de un alt eveniment complet independent. De exemplu avem de calculat o un circuit oscilant si la un moment dat trebuie sa alegem o rezistenta care va da calculul restului de piese. Si acea rezistenta se alege arbitrar – de exemplu 1 Ohm  sau 100 de Ohmi pentru ca e o valoare uzuala. Sau asa a ales cel care a făcut primul acel circuit…

Asa si aici. Exista întotdeauna un moment decisiv ales arbitrar de alții. Si bine înțeles acel moment arbitrar iți poate hotărâ viata. Dar e arbitrar. Hai sa luam un exemplu: examen de admitere pe 15 iulie. Va mai aduceți aminte? Admiterea la liceu, sau cea la facultate sau la orice alt examen… tensiune, stres, emoții, încredere, teama, curiozitate. Dar examenul când a fost stabilit, data era doar o cifra pe hârtie… nimic deosebit – o data arbitrara. NOI o facem implacabila, ii dam importanta pana la disperare. Si dacă nu iese din prima e grav? E greu, dar nu imposibil. E greu sa fii învins. Nu ne place nici unuia. De fapt mereu lupta contează nu rezultatul. Rezultatele încep sa se adune când munca depusa este pe măsura așteptărilor. E adevărat, mai sunt excepții, unora le merge din prima alții trebuie sa se chinuie mai mult. Dar acest termen limita implacabil este totuși arbitrar.

Nimic nu este urgent! Asa este. Nevoie de termene avem, asta e clar. Ca altfel ar fi toate la voia întâmplării, dar nu este nici o disperare dacă se mai modifica.

Cand ma gândesc la serviciu, îmi vine chiar sa rad. Cum? Când eu zilnic ma bat cu timpul mai rău decât cu orice altceva!? Cum pot eu sa îmi neg trăirile si cateodata chinul! Poate ca nu cred în totalitate, as vrea sa cred asta. In fiecare zi îmi stabilesc termene limita și încerc sa ma țin de ele și le corelez intre ele asa fel încât sa aibă sens întregul. Si apoi neprevazutul se întâmplă și toate planurile încep sa se rotească ca într-un dans. Si apoi iar se așează și stau o clipa liniștite. Si ciclul se repeta.

Vreau sa cred ca totul suporta amânare! Îmi e comod asa! Dar nu e ușor. Sunt prizonierul propriei mele voințe! Logic e sa pun termen limita la orice.

De câte ori atunci când s-a stricat ceva în casa l-am reparat atunci pe loc. 1-2 cazuri din 10. Si restul? Au rămas asa defecte pana când am hotărât ca nu se mai poate… Deci se poate amâna. Câteodată si o viata! Si care e urgenta?! De obicei cea mai simpla improvizație (funcțională) tine loc de reparație!

Deci care e graba?Nu stiu! Dar trebuie sa stabilim un termen limita ca sa aflam!

manual de viata

Am în ultimul timp o perioada mai muzicala. Ma trezesc dimineața și fără nici un efort îmi vine în minte o melodie. Le-am cautat și pus aici mai jos. Asa ca un motto al zilei. 🙂  Este o experiență interesanta. Parca as prezice ziua.

S-au întâmplat multe iar… câteodată dorite, altele nedorite. Daca tragi linie si aduni mereu rezultatul pare incert. E ca și cum aștepți banii de la salariu sa iți cumperi ceva. Si vine și ziua salariului ai de plătit câteva obligații, una-doua rate, câteva facturi zburătăcite și la urma faci un calcul: sa îl iau luna asta sau sa îl las luna viitoare? Daca tragi linie ești pe plus, dacă te mai gândești … mai sunt încă 20 de zile pana la salariu și mai pica și marți … deci un weeekend în plus pana la salariu. Mai trebuie sa ajung la supermarket de vreo 3 ori și mai un plin la benzina mai o întreținere… Iar nu știu ce sa fac, dar dacă trag linie sunt pe plus!!! Dar mai sunt atâtea zile…

Atunci cant… sau cel puțin murmur în sinea mea un refren cunoscut. I am blue. La ce sa ma mai gândesc si sa fac calcule dacă oricum viata mi le da peste cap? Sa îmi fac griji? Nu!! mai bine îmi vad de treaba …

Nici nu știi când apare si nici când dispare. Ocazia nu te așteaptă! Dar, și dacă o ratezi, ce te mai chinuie apoi gândurile!

Unii iți zâmbesc, alții te înjură! Oare dacă faci suma iese pe plus? Oare ce ar trebui sa facem atunci când ne dam seama ca nu știm ce sa facem? Nu ar trebui sa existe un manual care sa ne spună ca azi trebuie sa facem 3 fapte bune și una rea! Si mâine invers! Un manual de viata. Unul simplu! Asa de simplu ca 1+1 =2! Toate manualele bune sunt complicate și cele simple au ars în biblioteca din Alexandria! Deci au mai rămas cele simple dar proaste! Dar noi mai avem nevoie de manuale sau dicționare? Pai nu avem noi Google? Nici nu ne mai trebuie sa știm limbi străine și nici cât face 1+1… sau cât face 150 de euro în lei și în USD! Dar cred ca internetu’ ne tâmpește! E chiar prea ușor! De fapt totul a devenit obsesiv de ușor: servodirectie, servofrana, aer condiționat, cuptor cu microunde, etc, etc! Nu sunt eu un anti tehnologie, chiar dimpotriva, dar parca prea e exagerat!

Acum 15 ani lumea era diferita! Muuult! Nici nu concepeam telefonul mobil! Si acum am un telefon cu sistem de operare, cu mail, cu internet, aparat foto cu 5 Mpixeli, cu agenda telefonica nelimitata, calendar, vremea pe 5 zile  si culmea … si cu GPS care vorbește! Pai nici in filmele cu 007 nu exista asa ceva!!! A, ce e ala GPS? Nu știu, ceva care știe unde e, cică ii mai zice și satelit! Cred ca te pot urmări aia de la NASA prin el și asculta tot ce vorbești! =)) Daa, telefon mobil! Oare ce mai urmează? Si toate astea vin cu manual de utilizare și prospect de folosire. Pana și apa plata are prospect de folosire: beți pana la 2 litri de apa pe zi ca sa va mențineți hidratarea. Da’ eu beau ca îmi e sete! Daaa! unde te întorci, gata manualul! Toate vin cu specificații! Ma gândeam la cel mic, el s-a născut practic cu toate aceste gadget-uri deja inventate, noi le-am văzut crescând odată cu noi. Pentru el progresul un bun câștigat, nu mai trebuie gândit, nu mai e nevoie sa inventam roata. Toate sunt mai ușoare. Oare?

Si parca viata e mai sintetica acum ca niciodată, acum ca roșiile sunt tot timpul anului si mâncăm pepeni in februarie. Toate conțin E-uri si n-au nici un gust. Si noi suntem tot mai obosiți si mai stresați! Cred ca pământul se învârte prea repede si ne-a apucat amețeala!

Avem nevoie sa ne reinventam, sa ne ascultam muzica interna: I am what I am, I am my own simple creation

Viteza asta a vieții este EA un pic sintetica! Unde ne grăbim? Azi e luni, mâine e vineri si iar vine luni! Nu imi da si mie cineva o FRANA maaaare! Sa opresc puțin lumea si sa ii spun “Stați fraților, care-i graba? Nici nu am timp sa respir! Vreau aer!!!”. Criza asta e grea, dar pare buna. Nu pentru mine, nici pentru tine. Nu e buna pentru cei care pierd si nici pentru cei care câștigă, dar parca ne-a mai ostoit puțin.  Parca ne mai tragem sufletul.

Unde sunt manualele din Alexandria, sau cele scrise pe plăcuțe de lut? Poate au fost distruse special pentru ca erau prea bune! Ca doar asa putem fi conduși mai ușor dacă suntem neinformați sau dezinformați! Lauda-l pe prost si da-i de munca. Si dacă ii mai dai si un dead-line, sigur uita cum il cheamă si pe el si pe familia lui.

Are cineva un manual de lut? Vreu si eu sa-l trag la XEROX! =))

spune nu si apoi negociaza

De câte ori ați spus nu? De câte ori v-a părut rău?

De ce s-a mai inventat negația?

Eu cred ca este greșită din concepție. Toți oamenii ar trebui sa fie pozitivi sa își dorească orice și oricând și sa nu se dea înapoi de la nimic. Hm …  iarăși nu! Nu, nimic, nici nu poți fi pozitiv fără sa fii un pic negativ. Altfel nu ar mai exista un punt de reper. Trebuie sa fim rai ca sa fim buni? Altfel nu am mai ști cum suntem. Altfel am fi plați. Oare dacă am fi prea buni am fi plictisitori.

Dar cred ca aici este o confuzie. Nu mereu nu înseamna nu și da înseamna da. V-am spart, nu? Si nici nu sunt femeie… =)) Da, dar știu sa înțeleg. Problema e ca de obicei ma prind prea târziu… dar eu ma chinui sa înțeleg și sa învăț…

Deci nu înseamnă nu , nu prea, un pic și cateodata da. Extrapolând da înseamnă NU =)) și rareori as fi de acord cu o condiție.

Sa stiti ca nu m-a suparat nimeni. Nu, dimpotriva sunt foarte linistit, relaxat, încerc sa ma adun si sa incep o zi de munca.

Dar cel mai bine se aplica negarea în negocierea japoneza: spune nu și apoi negociază…

Sa aveti o zi buna!

Criticat… cu zambet

Pai, zău aşa! Am fost criticat, acuzat de pesimism … Hmm, sa fiu sincer si eu mă cam suspectam…  Si mi s-a mai spus ca provoc depresie. 🙁  De fapt cititul blogului meu in condiţii de uşoară depresie este risc de declanşare a unei depresii mai adânci… Eu ştiu? :-?? Pe mine scrisul chiar mă eliberează de energie… Poate de-asta! Transmit energie. Oi fi si eu un ghimpe încărcat cu energie =)).

Dar eu trebuie sa protestez poate am dat o tentă uşor trista, dar … asta e viaţa – privită din punctul de vedere al lui Murphy… Zâmbeşte, mâine va fi mai rău!

Ce-ar fi viaţa fără zâmbet? Cum am putea trai fără zâmbet? Cum ne-am putea spăla pe dinţi fără sa zâmbim, cum sa mergem la… baie dimineaţa fără un zâmbet, cum sa ne urcam in maşină (sau autobuz, tramvai, metrou) fără un zâmbet? Dar in trafic? Si la munca? Eu recunosc sunt un vânător, un vânător de zâmbete, uneori prefer sa fac o poantă stupidă in loc sa tac din gura… (Contrar recomandărilor din bătrâni: cu tăcutul si filozoful:)). Uneori râd prea zgomotos si chiar si in public sau la cinema. Si lista momentelor cu zâmbet ar putea continua.

Dar, mai interesante, sunt tipurile de zâmbet:

  1. Exista zâmbetul fericit, vrăjit, uşor tâmp, blocat pe faţă zâmbetul de îndrăgostit: “Da, iubita mea…  Sigur, iubita mea…”. Reciproca cu “Da, iubitul meu… Sigur, iubitul meu…” este mai rar întâlnită din motive tehnice ;).(Rezervat pentru cunoscători- fără comentarii!)
  2. Zâmbetul profesoral: “N-au inţeles nimic!…”
  3. Zâmbetul de jmecher: “Eu sunt cel mai tare in brand, am treling Nike, si ascult manele in Merţan, beeei!…”
  4. Zâmbetul profesional sau business:  “Buna ziua, bine aţi venit! Va rog sa luaţi un loc, doriţi o cafea, un pahar cu apa?!” Se rosteşte cu toată gura, pe cat posibil cu toţi dinţii la vedere, deşi cel din fata ta nu este idiot, dar trebuie sa fii sigur ca înţelege ca nici tu nu este idiot… Este un zâmbet uşor perfid, ascuns si care sigur costă bani!
  5. Zâmbetul european. Ăsta este uşor derivat din cel de la punctul anterior si arată nivelul de civilizaţie al unei ţari. Este gratis. Din păcate asta ne cam lipseşte nouă, la romani: Nu vi s-a întâmplat niciodată sa mergeţi la aprozar si o vânzătoare acră cu o inimă de fier sa va întrebe tăios ce vreţi încât sa simţiţi ca v-a înfipt un cuţit in inimă? Eu am simţit-o şi nu doar o dată. De fapt dacă nimeresc din greşeală o vânzătoare cu cuţitul in mână… ies brusc si nici nu mă mai întorc. Zâmbetul european este un zâmbet împietrit, aproape rictus, dar pozitiv. Şi este totdeauna însoţit de o amabilitate ieşită din comun: “Buna ziua, vă pot ajuta cu ceva? Desigur, vă rog!” spus amabil cu o mină uşor distrată. Pe de alta parte este  impersonal, fără implicare, rece: prima la stânga, a doua la dreapta şi la revedere…
  6. Zâmbetul de la bancă: “Buna ziua, vreau si eu un credit …” Ăsta este un zâmbet dureros. Este cumva inversul zâmbetului business, zâmbetul amărâtului… Nu vreau sa mai detaliez – pentru ca mă simt vizat. Nu îmi plac creditele… Dar este ca si cu femeile: e greu cu ele dar şi mai greu fără ele!
  7. Mai este zâmbetul acru. Brrr, mai bine îmi tragi una in cap decăt sa îmi zâmbeşti acru! E zâmbetul la care te ineci cu gura de aer pe care o respirai. Si ramai strepezit pana in suflet.
  8. Asemănător dar uşor diferit este zâmbetul de faţă trezită la cearceaf. Ăsta este un specimen nu prea rar si oricum ar fi bine sa fie evitat, de ambele părţi (adică si de zâmbitorul încruntat si de partenerul de discuţie – care trebuie sa spele putina repede, repede…)
  9. Zâmbetul mirat: “Da?! crezi ca ăştia s-au cuplat!?” Lipsa de activitate duce uneori la acumulări de energie, si plictiseala îşi spune cuvântul. Imaginaţia ia foc si fantezia locul adevărului. Si la fantezie ne pricepem toţi!
  10. Zâmbetul curios: “Si ce au mai făcut??
  11. Zâmbetul neîncrezător: “Fugi, măi, de-aicea!…”
  12. Zâmbetul triumfător: “Vezi, ţi-am zis eu !!”
  13. Zâmbetul realizare tehnică: “Uraa, mergeee!”
  14. Zâmbetul plictisit. “Ei, şi ce!? Cred ca vi se pare!” Încercare disperata de ascuns adevăratele sentimente.
  15. Zâmbetul cuceritor: “Eşti frumoasă, ce faci deseară?”
  16. Zâmbetul jucăria din vitrina: “Când o sa mă fac mare îmi iau si eu un Porche”
  17. Zâmbetul dureros “… nu mă doare, e Ok, s-ar putea totuşi colţul biroului să îmi lase o vânătaie serioasa pe şold…”
  18. Surâsul. Ăsta este cireaşa de pe tort. Binecuvântare cereasca! Este hrana sufletului, te scoate din boală si din cea mai adâncă depresie, este zâmbetul mamei care-şi tine copilul la piept…

Deci fruntea sus si un surâs!

toate lucrurile dupa care alergi cu disperare vin doar atunci cand nu le mai vrei

Ăsta este unul din acele gânduri adânci, adânci, izvorâte dintr-o adâââncă reflecţie asupra vieţii, la limita dintre somn si realitate. Dar cum adâncimea gândului nu poate fi măsurata decât vag – la fel de vag pot sa exprim si sensul afirmaţiei de fata. 😀

Daca nu v-aţi tăiat deja venele după fraza de mai sus … sa continuam!

După o duminica relativ plicticoasa – cumpărături la supermarket, desene animate, plimbare in parc cu piciul si iar desene animate – am avut o străfulgerare de inteligenţă latentă.

De ce lucrurile după care fugim mai abitir – mai abitir îşi măresc distanta de noi?

Las întrebarea la nivel de întrebare retorica, nu vreau sa particularizez.

Dar asta chiar este, in plan personal, rezultatul unei observaţii îndelungate. Prima dată când am întâlnit acest fenomen de îndepărtare progresiva a dorinţei a fost un banal ceas de mana. Dar nu unul oarecare! Eram încă in clasa a VIII-a si era imediat după revoluţie, când unul din colegii mei, al cărui părinte avea “ieşiri” in Turcia, a venit la scoală cu un ceas electronic cu 4(!) butoane si 7(!) melodii. Era un ceas deosebit: CASIO o bijuterie in ochii mei – curea metalica, cu totul si cu totul negru, avea alarma, diverse melodii piţigăiate (O Suzana, Clementine, etc. ), cronometru. Ce mai, o bijuterie! Mi-au rămas ochii si gândul la acel ceas! Poate nu după mult timp au apărut si pe la noi chinezării sau turcisme cum erau ele … si mi-am luat. Ghici cu ce m-am trezit in fiecare dimineaţa tot liceul? Bineînţeles cu un ceas cu 7 melodii… Nu acelaşi, să nu mă înţelegeţi greşit! Unul din lunga serie de ceasuri cu 7 melodii pe care le-am avut. 😀 Faza interesantă este ca nici unul nu s-a ridicat la nivelul ACELUI CEAS!!! Toate au fost ceva de umplutură. Atunci am înţeles ca nu mi-am satisfăcut niciodată si nici nu o sa reuşesc sa îmi satisfac vreodată acea dorinţa ascunsa… De fapt am senzaţia ca retrăiesc acel moment si dezamăgirea din urma lui la fiecare nou ceas pe care îl am!

Ca sa va dau o imagine completa a duminicii mele plicticoase, pot sa mai adaug si disconfortul celui de-al 4-lea ghips din viata mea. După cum spunea un prieten: arat mai vătămat decât sunt in realitate. Aşa si este, nu e mare lucru, doar un tratament banal la o banala de epicondilita la cotul drept. Partea proasta sau mai bine zis frustrantă este ca îmi pare ca nu o sa aibă efect la fel ca si procedurile de recuperare la care le-am făcut aproape degeaba timp de doua săptămâni (electro-stimulare, terapie cu laser, magneto-dia-dinamince, masaj cu ultrasunet). Aşa poate reuşesc sa explic in parte pornirea negativa de reflecţie asupra realităţii vieţii.

E = mC2

Energia se conservă adică este contanta, o demonstrează ştiinţa, si asta se poate aplica si in viata de zi cu zi.

E = Ec + Ep

Dar energia este formata din energie cinetica adică viteza si energie potenţială adică cat de sus si greu eşti. Sau altfel spus cu cat mai tare alergi după un lucru cu atât mai greu îl vei ajunge. Si cu atât mai puţin vei fi mulţumit de rezultat. Deci dorinţa plus satisfacţie egal constant.

Tot ce este bun este interzis, imoral sau îngraşă! Aiurea! Este conservarea energiei! Nu se poate bun si frumos sau  cuminte si deştept!

Cu puţin timp înainte de a începe sa scriu aceste rânduri am postat pe Messenger la status titlul acestui monolog imposibil. Prompt a venit un comentariu al unei prietene pe care îl trec aici in forma aproximativa:

„… mai degrabă sa-ţi zic eu cum nu prinzi nici un iepure deşi alergi numai după unul … ar trebui sa existe o lege pentru iepuri,dom’le, daca alergi numai după unul, pai sa se lase nene prins, ce mama naibii”

E adevărat, subscriu, si cu aceasta ocazie reînnoiesc ideea de a iţi face un blog al tău.

Daca fugi după doi iepuri nu prinzi nici unul, daca fugi după unul singur se aplica conservarea energiei si singurul iepure rămas, cumulează, prin lipsa, energia celui de-al doilea, si va alerga cu viteza turbo sau turbata 2 x viteza unui iepure neprins. Toată aceasta ecuaţie trebuie coroborată cu dorinţa de obţinere a rezultatului si cu satisfacţia.

Din păcate reciproca nu se aplica adică daca fugi de iepure, nu vine el după tine, ci te alearga… ursul! Adică de ceea ce ţi-e frica, de aia nu scapi! Ori cum ai da-o n-ai scăpare si nici satisfacţie. Dar parca prefer sa fug după un iepure idiot decât sa fuga după mine ursul!!!

Aşa ca aveţi grijă ce vă doriţi, să nu cumva să vi se împlinească!

Altfel … baftă si vânt din pupa!

Gripa

Ipohondra… s-a născut!
De o doare un pic in gat
Toată casa va afla
Ca, vai, a păţit ceva!

De-i ceva puţin mai greu
La spital, sunaţi, valeu!
Vulpea cea plina de toane
A prins rana, si o doare…

Capu-i greu, fruntea – asudata
Salele o dor – e coapta!
Sta tăcută si smerita
De alţii de-ar fi – îngrijita!…

Ce-i mai place s-o dezmierzi
S-ar întinde cat e lunga
Si se vaită –  e greu – vezi,
Cum tuşeşte si strănută?

Sta-imboscata ca la pol
Si cu ochii mici , parol,
Are febra, si boleşte
O fi vulpea ori un peste !?

Dar când boala s-o-mbuna
Cu un zâmbet, hot, aşa!
Ea, bolnava? Fugi de-aici!
Voi din calea ei feriţi!

Ghimpe