Drumurile orasului

Exista metrouri şi WC-uri. Ce nu ştiţi ce este acela un WC? He, he, termenul l-am auzit demult de pe când mergeam cu primele autobuze DAF 104 şi, celelalte autobuze, mai vechi erau WC-uri…

Deci cum va spuneam exista metrouri şi jafuri de-alea vechi… pictate cu grafiti. Sunt curios, care o fi istoria picturilor?! Am încercat şi eu să îmi omor cum pot mai bine timpul îndelungat petrecut in subteran zilnic şi, prima distracţie a devenit, evident, studierea figurilor celorlalţi oameni… Atâtea figuri interesante! Cat timp nu eşti prea insistent, nu eşti băgat in seama, şi reciproca e valabila. A doua distracţie, mai puţin invaziva, a fost ascultatul de muzica la MP3. Sau cel puţin, am încercat, pentru ca in WC e un zgomot infernal, ca se merge cu toate geamurile deschise. Parca ar fi o hala industriala de pe vremea comuniştilor unde eşti pus la munca silnică fără antifoane într-o temperatura sufocanta şi o mizerie ciudata şi eşti ameninţat: munca sau puşcăria. Si culmea (!) oamenii merg de buna voie in metroul asta infect, cu bari unsuroase şi linoleu mizerabil… chiar şi eu, şi mai dam şi bani pentru asta. 😀

Deci o data ce privitul la figurile oamenilor a devenit plictisitor am încercat să ascult muzica la căşti. Misiune imposibila. Daca nu se termina bateria in singurul moment de liniştite într-o staţie, este un zgomot atât de insistent de Madona suna ca Metallica. De fapt cine a proiectat metroul era cu siguranţă fan heavy metal… şi cu siguranţa asculta totul la maxim. E ca şi cum ai trage cu o arma in spaţiu închis. Ma gândeam serios să mii caut nişte căşti mai sofisticate ce anulează zgomotul ambiant. M-am lăsat repede păgubaş – preţul este prohibitiv… peste 100 de euro cele mai ieftine. Cineva mi-a sugerat nişte dopuri de urechi. Nu pare rea ideea!

Intre timp lipsa de ocupaţie da idei năstruşnice…

Si cum n-am mai făcut sport cam de multişor iar vecinii mei „cumsecade” mi-au spart iar rotile de la bicicleta, am inventat altceva. 🙂 Mi-am luat trotineta! =))

Daca la 28 de ani m-am suit pentru prima oara pe role si am fost „infectat” definitiv acum, la 35, m-am suit pentru prima data pe trotineta. Inca nu ştiu dacă încerc să impresionez pe cineva sau chiar pe mine însumi, dar senzaţia e grozava. Am mers şi la serviciu „calare”. Are un singur impediment, acelaşi ca la mersul pe role şi bicicleta, şi anume ca ajungi cam transpirat, si asa înfierbântat nu prea e o imagine office. Dar trotineta poate fi pliata din trei mişcări şi poti sa o iei in metrou. Deci un pic de sport şi drum prin Bucureşti. O baba mi-a zis ca sunt idiot ca de-aia merg la vârsta asta pe trotineta. Ma luasem de javra ei ca nu o ţinuse cum trebuie şi ma lătrase pana s-a asmuţit la mine un dulău maidanez. Am ezitat să o mai iau prin parc. Din păcate asta este un exemplu de cultura tipica a poporului nostru. Daca încerci să ieşi puţin din limitele „normale” eşti idiot. Da eşti idiot dacă încerci să mergi pe bicicleta, pe role, pe trotineta sau orice altceva ce poate duce la reducerea poluării şi poţi face un pic de mişcare. Mentalitatea noastră ne-adus aici şi ne îngroapă in continuare într-o peşteră întunecată de ignoranta şi proasta creştere, ce să mai vorbim de incultura şi politicieni…

Zâmbiţi, mâine poate nu va fi mai rău! Drum bun tuturor!

Franciza la casco sau indianul talpa iute …

Am spălat maşina. Bineînţeles ca a plouat doua zile. Murphy bată-l vina!

Si în prima zi chiar aveam nevoie sa fie curata. Cel puţin asa credeam eu. Speram sa ajute. Ca mergeam cu ea la politie şi la asigurări pentru micile semne de buna purtare de pe vopsea: mai o parcare prea larga, ba una prea strânsa… un vecin care își ascute cheia înainte de uşa de la bloc pe trei uşi ale maşinii. Deh, tributul nespus al traiului în Bucureşti.

Îmi luasem doua zile sa ma odihnesc. Simţeam nevoia unei mici pauze. In cea de-a  doua zi m-am pornit devreme, dupa ce l-am dus pe cel mic la grădiniţa – o veste buna. După un scurt telefon la agenta cu care mai ţin legătura de la CASCO aflu ca nu mai trebuie sa merg la politie sa declar loviturile. Foarte entuziasmat – aproape stăpân pe situaţie – aflu şi un număr de telefon de la cei de la daune şi încep sa sun. Sun o data… nimic. De doua ori… nimic. Interesant ca la un număr de fix primesc mesaj de “Abonatul Vodafone nu răspunde, va rugam sa reveniţi.” Mai sun de câteva ori. Nimic. Ma întorc acasă puţin nemulţumit. Caut pe internet informaţii. Trebuie explicat aici ca era prima data când aveam de a face cu cei de la asigurări casco, si la caţi bani am dat pe asigurare ma aşteptam sa îmi dea şi o cafea când ajung acolo… Stupoare. Pe internet găsesc lista cu acte necesare, găsesc şi acel număr de telefon, cu program 9-17. OK asta e sunt eu prea matinal. Aştept ora 9 şi mai sun … vreo ora. NIMIC! Într-un final ma hotărăsc si plec la biroul de daune.

Începuse deja ploaia şi cu oraşul nostru gri… maşina mea s-a camuflat sub un strat protector de jeg.

Păcat ca nu era murdara când mi-a zgâriat-o nemernicul ala cu cheia! In Bucureşti nici nu merita sa speli maşina! De ce ? Merge mai bine? Mai repede? Arata mai bine? Vine unul si o zgârie cu cheia dacă e prea curata… Ma strecor prin traficul îngreunat de ploaie si ajung. De cate ori ati stat la politie pentru a declara un mărunţiş, sau o chestie mai serioasa. Cu o coada interminabila, într-un hol mic şi murdar , fără bănci, cu oameni obosiţi, nervoşi, păgubiţi. Care aşteaptă toţi rândul la o masa zgâriată şi murdara cu doua maşinuţe de jucărie – pentru a arata cum a avut loc evenimentul- in fata unui plutonier plictisit si scarbit. Sufla in fiola, numele, prenumele, aţi completat şi pe verso, desenul dom’le, desenul… Da! deja vu! Poliţaii aia amărâţi au nişte fraţi mai mari si mai simandicoşi. Care te ard la buzunar mai abitir ca un foc de tabără. Fraţii lor sunt agenţii de la daune de la asigurări.

Ajung acolo si am o mica strângere de inima. Tipul din spatele unui birou îmi e cunoscut. Dar nu ştiu de unde. Dar nu e de bine. In rest nimic care sa semene cu atmosfera aia de la politie. Nu… era vopsit gardul. Ăştia măcar par mai civilizaţi, dar sunt la fel de rai.

Cert e ca la trei zgârieturi si o aripa uşor  înfundată mi-a pus patru francize. Jaf la drumul mare. Sunt foarte revoltat. La ce naiba mai plătesc CASCO? Daca maşina era lovita toată partea dreapta de la cap la coada era o singur franciza, dar asa? Nu scrie nicăieri în contractul de CASCO cate francize şi cum se estimează. E la buna alegere a agenţilor de la daune şi nu ai nici un cuvânt de spus.

Mi-am amintit de unde îl ştiu şi pe tip, tot de la asigurari, dar era la alta firma. Ma lovise unul din spate de era sa îmi rupă gatul şi mi s-a stricat, pe langa tot spatele masinii, si scaunul meu şi al pasagerului. Eram cu o Dacie 1410 şi dacă nu ceda scaunul ar fi cedat vertebrele mele cervicale. Da, m-a mai pârlit o data nemernicul, n-a vrut sa îmi despăgubească scaunele şi am rămas cu ele rupte.

Scrumiera noastra cea de toate zilele

Bucuresti, trafic ingrozitor, oameni grabiti, autobuze pline, inghesuiala la metrou si prin magazine, praf mult, gropi, santiere, in curand si baltoci, mizerie de caine de nu poti sa mergi de miros dimineata ….

Peisaj urban.

Azi in trafic mi-a scapat privirea din greseala la un vecin de semafor. Fumator. Tocmai strecura tigara prin geamul semiinchis afara din masina sufland fumul prin crapatura. Da exact asta lipsea, sunt sigur ca avea scrumiera si in masina! Un gunoi in plus!

FUMATUL DAUNEAZA GRAV CURATENIEI!

Sunt indignat! Sper ca gestul tine de om si nu de viciu…