Drumurile orasului

Exista metrouri şi WC-uri. Ce nu ştiţi ce este acela un WC? He, he, termenul l-am auzit demult de pe când mergeam cu primele autobuze DAF 104 şi, celelalte autobuze, mai vechi erau WC-uri…

Deci cum va spuneam exista metrouri şi jafuri de-alea vechi… pictate cu grafiti. Sunt curios, care o fi istoria picturilor?! Am încercat şi eu să îmi omor cum pot mai bine timpul îndelungat petrecut in subteran zilnic şi, prima distracţie a devenit, evident, studierea figurilor celorlalţi oameni… Atâtea figuri interesante! Cat timp nu eşti prea insistent, nu eşti băgat in seama, şi reciproca e valabila. A doua distracţie, mai puţin invaziva, a fost ascultatul de muzica la MP3. Sau cel puţin, am încercat, pentru ca in WC e un zgomot infernal, ca se merge cu toate geamurile deschise. Parca ar fi o hala industriala de pe vremea comuniştilor unde eşti pus la munca silnică fără antifoane într-o temperatura sufocanta şi o mizerie ciudata şi eşti ameninţat: munca sau puşcăria. Si culmea (!) oamenii merg de buna voie in metroul asta infect, cu bari unsuroase şi linoleu mizerabil… chiar şi eu, şi mai dam şi bani pentru asta. 😀

Deci o data ce privitul la figurile oamenilor a devenit plictisitor am încercat să ascult muzica la căşti. Misiune imposibila. Daca nu se termina bateria in singurul moment de liniştite într-o staţie, este un zgomot atât de insistent de Madona suna ca Metallica. De fapt cine a proiectat metroul era cu siguranţă fan heavy metal… şi cu siguranţa asculta totul la maxim. E ca şi cum ai trage cu o arma in spaţiu închis. Ma gândeam serios să mii caut nişte căşti mai sofisticate ce anulează zgomotul ambiant. M-am lăsat repede păgubaş – preţul este prohibitiv… peste 100 de euro cele mai ieftine. Cineva mi-a sugerat nişte dopuri de urechi. Nu pare rea ideea!

Intre timp lipsa de ocupaţie da idei năstruşnice…

Si cum n-am mai făcut sport cam de multişor iar vecinii mei „cumsecade” mi-au spart iar rotile de la bicicleta, am inventat altceva. 🙂 Mi-am luat trotineta! =))

Daca la 28 de ani m-am suit pentru prima oara pe role si am fost „infectat” definitiv acum, la 35, m-am suit pentru prima data pe trotineta. Inca nu ştiu dacă încerc să impresionez pe cineva sau chiar pe mine însumi, dar senzaţia e grozava. Am mers şi la serviciu „calare”. Are un singur impediment, acelaşi ca la mersul pe role şi bicicleta, şi anume ca ajungi cam transpirat, si asa înfierbântat nu prea e o imagine office. Dar trotineta poate fi pliata din trei mişcări şi poti sa o iei in metrou. Deci un pic de sport şi drum prin Bucureşti. O baba mi-a zis ca sunt idiot ca de-aia merg la vârsta asta pe trotineta. Ma luasem de javra ei ca nu o ţinuse cum trebuie şi ma lătrase pana s-a asmuţit la mine un dulău maidanez. Am ezitat să o mai iau prin parc. Din păcate asta este un exemplu de cultura tipica a poporului nostru. Daca încerci să ieşi puţin din limitele „normale” eşti idiot. Da eşti idiot dacă încerci să mergi pe bicicleta, pe role, pe trotineta sau orice altceva ce poate duce la reducerea poluării şi poţi face un pic de mişcare. Mentalitatea noastră ne-adus aici şi ne îngroapă in continuare într-o peşteră întunecată de ignoranta şi proasta creştere, ce să mai vorbim de incultura şi politicieni…

Zâmbiţi, mâine poate nu va fi mai rău! Drum bun tuturor!

we can never see past the choices we don’t understand

Putem vedea în viitor?

Cel mai bun mod de a iţi conduce viata este sa faci planuri în avans. Nu poţi lăsa toate lucrurile sa meargă de la sine ca nu e productiv… şi oricum când ne organizam pare ca suntem noi în control şi nu ca viata ne conduce.

Un bun prieten spunea ca nu se simte bine dacă nu are una doua săptămâni planificate dinainte şi se gândeşte deja pentru următoarele doua! Asta da organizare – defect tipic german. Pentru mine, asta e un ideal… cam greu de atins, dar eu încerc mereu.

Planificarea este cheia succesului. Planificarea este un fel de mini-prezicere a viitorului. Este de fapt aplicarea experientelor personale in a cuantifica desfăşurarea unor evenimente care ne interesează.

Exemplu: sa ziceam ca vrem sa planificam o ieşire în parc – nimic mai simplu: trebuie verificat numărul de participanţi, stabilita locaţia şi echipamentul. Toate elementele  enumerate sunt variabilele: luate separat nu prezintă variaţii dar împreună încep sa acuze nuanţe şi afinităţi. Adică, dacă exista mai multe locaţii posibile, atunci o anume locaţie poate sa dicteze o parte din echipament, de asemeni participanţii pot avea preferinţe asupra echipamentului şi a locaţiei de desfăşurare. Apare deci, din legarea variabilelor, o condiţionare reciproca a întregului sistem. Arta este sa acţionăm asupra acelor legături care pot translata întregul în zona dorită.

Aici intervine experienta anterioara; succesul planificării este dat de numărul şi acurateţea variabilelor identificate şi de dibăcia arătată în negocierea diverselor legături intre acestea. De exemplu ştim ca un copil se lasă influenţat de o dulciuri: “dacă mergem în parcul cutare iţi iau o îngheţată”. Nu înseamnă ca se lasă corupt asa de uşor, doar ca mersul în acel loca care ii era, poate, indiferent şi cu îngheţata promisa face un compromis acceptabil.

Si acum, ca am ajuns la compromis, sa detaliem puţin. Negocierea este finalizata de atingerea unui compromis acceptat de ambele parţi participante. Doar ca unele negocieri sunt instabile şi de aceea au fost inventate contracte şi legi. Oamenii se schimba, uneori insesizabil, dar asta îşi pune amprenta asupra comportamentului. Din diverse motive (moda, plictiseala, rutina, câştigul prea uşor, sau prea greu) reacţia la stimuli cunoscuţi se modifica şi astfel anumite aranjamente nu mai sunt la fel de bine privite ca la început. Se cere un exemplu: iată un contract simplu – o femeie la cumpărături de … pantofi. Noi, bărbaţii suntem victime inofensive prinse în vâltoarea momentului:

“Iţi plac ăştia? Nu au botul prea lung? Nu sunt prea roşii? Aia sunt grozavi dar nu au mărimea mea, pe ăştia nu am la ce sa ii asortez.” Ce sa faci dacă spui da… eşti mâncat, dacă spui nu … aşişderea. Negocierea e dura si de durata.[…] La un moment dat compromisul e atins! Se face tranzactia toata lumea multumita: bugetul a fost depasit, cumparatoarea si vanzatorul multumiti deopotriva. Ajungem acasa si ceva s-a schimbat (!) pantofii nu mai sunt asa de frumosi ca in magazin, se instaeaza criza, deziluzia si panica, nu sunt frumosi!!! De ce naiba i-am luat! Si am mai dat si o gramada de bani pe ei. (Atentie toate aceste lucruri sunt fictiune sau cel putin sunt inspirate din viata unei vedete de serial siropos care a decedat prematur acum multi ani…) Dar ce s-a intamplat? Motivele sunt diverse si de fapt nu au nici o legatura cu realitatea, poate lumina e diferita, poate picioarele s-au umflat?!

Cert este ca a intervenit o translaţie a întregului sistem de variabile care a stricat echilibrul compromisului! Aici este problema, sistemul de legături dintre variabile a  suferit o modificare, iar negocierea trebuie sa fie din nou reluata.

Dar sa revenim la planificare: ne poate ajuta sa vedem în viitor? Mi-a plăcut un citat din Matrix, care este trecut ca titlu al monologului de fata. Recunosc ca este puţin scos din context dar sensul este pe deplin păstrat. Nu putem vedea (în viitor) mai departe de alegerile pe care nu le înţelegem. Adică nu nu putem planifica o desfăşurare de evenimente dacă nu am înţeles pe deplin fenomenul şi, mai ales, dacă nu ne-am asumat răspunderea pentru lucrurile ce au sa decurgă din acţiunile noastre.

Dar cum lucrurile au tendinţa sa meargă din prost în mai prost, singura alegere ce ne rămâne la dispoziţie este sa planificam soluţii de reparare a lucrurilor care pot merge prost. Aplicând regula încă o data, repararea lucrurilor care merg prost, poate de asemenea, sa fie un dezastru. Asa ca, ce ne rămâne, este sa eliminam,  pe cat posibil, variabilele nesigure.

Singurul mod în care putem sa evitam legile lui Murphy este sa ne lăsam purtaţi de ele:

“Atâta timp cat nu îţi pasa unde eşti, nu te poţi rătăci”.

Adică planificarea nu trebuie sa fie o încercare de schimbare a viitorului, ci doar o modalitate de a ii da substanţa şi de a îl menţine într-o zona cunoscuta, în care experientele personale ne pot ajuta la luarea deciziilor.

Asa deci, spor la planificări şi nu încercaţi sa schimbaţi viitorul, ca este nerecunoscător se întoarce împotriva voastră!

Isterie electorala II

Am primit următorul mesaj nedorit  pe mail-ul personal. Am primit spam, spam electoral, e a doua oara. Si sunt indignat profund. Dupa ce ca nu avem pe cine vota, politicienii nostri fac absolut orice pentru a ne spulbera si ultima fărîmă de rabdare.

Așadar votati-ma fratilor, cu mic, cu mare,

Asa sa-mi ajute Dumnezeu!

Cu sinceritate,

Ghimpe

Stimate Alegator,

Duminica, 6 Decembrie 2009 este o zi istorica pentru Romania. Este ziua cand partidul nostru, ca parte integranta din coalitia impotriva tiranului, va inlocui regimul Basescu. Va chem sa fiti prezenti la urne, alaturi de intreaga familie, in duminica cea mai importanta.

Ati aflat deja, desigur, de la televiziune si din presa, ca Partidul Social Democrat si-a asigurat sustinerea totala a Partidului National Liberal. Prin negocieri competente cu acestia, grupul nostru de negociatori a reusit sa formeze un Program de guvernare Anti-Basescu, astfel incat tara sa fie condusa cu pricepere, cu grija fata de avutia nationala si – de ce nu – cu dragoste fata de oamenii care ne-au fost alaturi. Va asigur si pe aceasta cale ca partidul nostru, va implementa imediat ce conditiile vor fi propice, Programul Social Democrat impotriva acestui tiran numit Basescu!

4050

tatuca si nepotul debil
tatuca si nepotul debil

Dupa cum afirma si Presedintele nostru de Onoare, domnul Ion Iliescu, imi doresc ca acest mandat sa fie unul al linistii, al impacarii tuturor oamenilor din tara noastra, a adevaratului consens care sa-i uneasca pe Romani in normalitate. Imi doresc – si asa sa ma ajute Dumnezeu sa reusesc! – sa duc mai departe stafeta celui mai competent Presedinte care a condus Romania, domnul Ion Iliescu. Ne-am saturat de atata scandal! Ne-am saturat de atata vrajba! Este momentul sa conducem Romanii, cu Romani, pentru Romani. Romanii merita un Presedinte Competent! Romanii merita un Presedinte al unei Singure Romanii, care sa uneasca, nu sa se amestece in treburile reprezentantilor poporului! Si cu voia si, de ce nu, cu votul dumneavoastra, eu voi fi acela.
De asemenea, va promit ca vom incerca sa desfacem ceea ce e de desfacut din ‘opera’ fostului presedinte. Putem accepta mai putini parlamentari dar orice ar zice orisicine, nu putem accepta un Parlament cu o singura camera. Neintelegerile invocate dintre camere si drumul greoi al legilor sunt exagerari lipsite de rezonabilitate, care nu tin cont de interesul nostru national. Negociem cu partenerii nostri de guvernare o lista de nume foarte competente pentru functiile de ministrii, astfel incat sa ne apucam de treaba imediat, chiar in cazul in care nu vom ajunge la o intelegere clara privind rolul efectiv al domnului primar Klaus Iohannis. Si, slava Domnului, va asigur ca in partidul nostru nu ducem lipsa de competente!
Stimate domn/doamna,
Haideti impreuna cu noi ca sa infrangem dictatura crancena a lui Traian Basescu!
Haideti ca impreuna sa creeam O Singura Romanie! Haideti sa dam mandrei noastre Romanii Presedintele care-l merita!
Asa sa-mi ajute Dumnezeu!
Cu sinceritate,

Mircea Geoana
www.mirceageoana.ro

Prietenii vin si pleaca

Am primit un mail cu maxime si învățături de viata mai mult sau mai puțin fascinante (a se citi sforăitoare). 😀

Primesc multe mail-uri. Unele frumoase, altele grele, unele urgente, altele fade. Acesta nu era de nici un fel, era un mail de pierdut timpul. Intitulat foarte generos maxime pentru viata. Am remarcat o fraza: Prietenii vin si pleacă, dușmanii rămân. Este destul de grav spusa. Eu sunt de acord doar cu prima parte.

De fapt aici ma simt vizat. Am o ușoară senzație ca m-am mai depărtat de prieteni. Motive as găsi eu multe: distanta, timpul, munca… de fapt motivele sunt doar scuze puerile. Nu vreau sa ma scuz. Asa este viata. Nu poți câștiga mereu.

Daca am reprezenta firul vieții fiecăruia ca un fir ce se deapănă într-un spațiu fluid (nu trebuie sa fie linie dreapta nu trebuie sa fie cerc, de fapt eu il vad ca o linie sinuoasa, mai groasa sau mai subțire in depinzând de întâmplările si trăirile persoanei). Toate liniile pleacă de undeva, au un capăt bine definit,  cu destinul legat de originea sa, si in drumul lor se intersectează, se unesc unele cu altele, merg împreună, se despart. Unele se întrerup brusc, altele merg singure si triste. Fiecare linie cu destinul ei. Fiecare fir are începutul legat de un altul si în drumul sau suferă transformări si modificări de direcție.

Intersecțiile intre linii eu le vad ca fiind acele momente in care destinele a doi oameni se întâlnesc si fiecare dintre cei doi aduce o schimbare in viata celuilalt. Interacțiunea intre oameni este cel mai important factor al comunității. Tocmai aceste întâlniri ale liniei vieții fac ca aceasta sa capete sens si stabilitate. Rezultatul este o rețea de legături. Ceea ce face ca suma vieților noastre si ale cunoscuților noștri sa arate ca o pânza de păianjen – o rețea de fire care se susțin reciproc.

Prietenii sunt fire care merg împreună si trădează o apropiere de idei si acțiuni. Exista fire care sunt la fel dar nu se întâlnesc niciodată. Exista fire care se întâlnesc dar fiecare merge in alt sens. Legăturile intre ele sunt mai puternice sau mai slabe. De fapt punctul de legătura – prietenia în speță, poate fi înțeleasă ca un punct si uneori acest punct se poate transforma la rândul lui intr-un fir, rezistent sau nu. Acest fir poate influența apropierea firelor vieții celor doi sau se poate rupe si prietenia se destramă.

Legătura depinde de direcția de mers data de ansamblul tuturor legăturilor. Comuniunea de idei intre prieteni da tot farmecul si întărește legătura. Fiecare are ideile așezate in timp si in spațiu. Sincronizarea cu alte persoane da senzația de apartenență la grup si spațiu. Daca sincronizarea se pierde se pierde si interesul si astfel se pierde si legătura.

Relația cu prietenii este ca un ghiveci cu flori. Este frumoasa atâta timp cât este îngrijită. Altfel pălește și se usucă.

Așadar nu uitați sa udați florile! Asa o sa avem viata mai frumoasa!

Echilibrul

Echilibrul

Patinam prin Herăstrău si m-a prin flama… am luat-o la vale. Parcul era aproape gol pentru ca era seara și m-am lăsat purtat de gravitație. Liniște, calm… doar fâșâitul ușor al vântului la urechi! Bineînțeles ca la finalul coborârii când aveam viteza maxima am găsit un grup compact de rolări opriți în mijlocul drumului… prea târziu ca sa mai pot frâna. Am scăpat la limita, aproape una cu pământul pentru a putea sa ma încadrez in umilul spațiu rămas. M-am ales doar cu o remarca: “Pe burtă, băăăi, pe burtă!…”.

Ce este echilibrul? De ce stam în picioare? Cum stam drepți? Vorba ‘ceea sa stam strâmb și sa judecam drept… Cum ne păstram echilibrul fizic și emoțional?

Informația

Fiecare alege din întâmplările de zi cu zi acele experiențe care ii sunt de folos. Relațiile dintre oameni sunt punerea in comun a ceea ce le prisosește fiecăruia și căutarea la ceilalți a ceea ce lor le lipsește. Pe asta se bazează manipularea. Cu totii manipulam in mai mare sau mai mica măsura conștient sau inconștient. Hai sa luam un exemplu simplu: hai la o bere. Motivul este ascuns si in comun de acord intre cei (minim) doi participanți la propunere. De fapt se dorește un moment de relaxare. Berea este doar un motiv. Rezultatul este o discuție mai mult sau mai puțin importanta. Câteodată berea este motivul. Câteodată discuția este importanta… depinde la fiecare dintre participanții la aceasta alegere. Sa presupunem ca eu am chef sa ma relaxez, un coleg are chef de vorba si altul simte nevoia unui pahar de bere rece. Si am ieșit cu totii si ne-am simțit o seara grozav. Fiecare si-a atins motivul principal si cel secundar declarat. De fapt fiecare din cei trei a folosit o mica manipulare. Manipularea se bazează pe zvonuri. Sau pe impresii parțiale dezvoltate artificial in direcții secundare.

Reacția

Reacțiile noastre sunt diverse la stimulii primiți. Fiecare reacționează diferit la aproximativ aceleași informații. Filtrul personal modifica informația primita si o alterează pentru a se mula pe formatul intern personalizat. De aici apare si expresia defect profesional. Hai sa luam un mic exemplu: o domnișoară draguță se întoarce si zâmbește. In funcție de profesie, vârstă, sex si dispoziție, informația poate fi analizata muult diferit: un tânăr ar observa frumusețea zâmbetului, o tânără ar remarca culoarea rujului, un dentist o pata mai închisă pe molar, un chirurg plastician ar observa o ușoare asimetrie, un ORL-ist ușoară deviație de sept nazal, un bărbat in vârsta a doua ar observa strălucirea tinereții. Si exemplele pot continua. Exista totuși un răspuns tipic, o medie obișnuita, naturala, astfel incat sa putem sa ne încadrăm într-un tipar. De obicei asta se întâmplă la stimuli simpli dar puternici, informații primare cu răspuns abrupt: frig-ger, cald-canicula, miros înțepător, etc. Dar plecând de la informațiile primare nefiltrate pe măsură ce informațiile mai complexe se aduna ele se amesteca amprenta personala se vede. De aici si diversitatea răspunsurilor.

Fascinant este echilibrul intre reacțiile învățate (ușor impuse de media generala) si cele personale dezvoltate. Un zâmbet este interpretat mai întâi ca un zâmbet si informația cuprinsa de acesta si apoi informațiile secundare impuse de “deformațiile profesionale”. Echilibrul poate fi alterat apoi si chiar se poate invata eliminarea raspunsurilor naturale(poker face). Daca adaugăm aici si alterarea informației inițiale prin manipularea in folos propriu echilibrul este cu adevărat spectaculos.

Rezistenta:

Din punct de vedere fizic un corp este in echilibru cand isi păstrează starea (de miscare sau nu, si depinde mult de punctul de reper ales). Un corp asupra căruia se acționează cu o forță F opune rezistenta cu o forță egala in valoare dar opusa ca sens. Simplist vorbind aste este regula de baza pentru echilibru.

Oamenii sunt refractari la schimbare – este o afirmație corecta bazata total pe principiul echilibrului. La fel si in plan emoțional, este necesar un timp de acomodare la noul stimul pentru ca forța de reacție (egala in modul si de sens contrar) sa poată fi învinsă si astfel noul stimul acceptat.

Dar echilibrul poate fi privit si dinamic. Mișcarea uniforma poate si ea privita ca echilibru. De exemplu patinatul pe role. Daca trec pe langa tine  la 40-50 cm cu o viteza de 20 km pe ora si cu o masa de (minim) 85 de kg – crezi ca nu sunt in echilibru? Ehee !!!! si inca cum! Si inca cum!!! Da! tot farmecul echilibrului trebuie sa fie in partea dinamica, in care informațiile utile nu se schimba dar cele neimportante se schimba cu o rata cunoscuta astfel inat nu exista urma de plictis si monotonie, dar nici rezistenta la schimbare…

Ruperea barierelor:

E adevarat ca schimbarile majore trebuiesc operate fortat…

Deci viteza pe roti si atenție la pietricele, câini cu și fără lesa si copii care nu știu sa meargă bine!!! Ca sa nu operam schimbări majore la viteza prea mare…

oul sau gaina?

Oul sau găina?

Voi care ați prefera sa fi fost primul?! Mai ușor ar fi fost sa fie oul primul și totul e aranjat, din ou iese găina și gata ciclul, totul se reduce la problema anterioara. Da, dar cine a făcut oul? Dar cum ontogenia respecta filogenia (concept amintit într-un post anterior) eu cred ca totuși oul a fost primul. Mai greu e sa ne imaginam, dacă totuși oul a fost primul, cine l-a clocit? Si mai apoi cine a avut grija de pui… hm, ce trist, dacă oul a fost primul rezulta ca prima găina a fost orfana, neajutorata într-un mediu ostil! Greu! Tare greu! Mergând și mai înainte oul practic nu a fost ou ci diviziunea unei celule, care a dus la formarea oului. De fapt nu suntem cu toții niște protozoare evoluate!? Si asta o vedem în fiecare zi, în oraș, pe trotuar, în piața, în supermarket, în autobuz, în trafic… Zilnic avem de a face cu o grămadă de specimene de protozoare… mai mult sau mai puțin evoluate.

Dar poate ne tragem din plante si nu din protozoare… și atunci și mai multe lucruri din jurul nostru se explica. Din niște plante cu oua! =)) Ha ha, nu merge! Mai degrabă din animale. Pare mai normal… de fapt dacă am merge prin orașul (jungla) într-o zi obișnuita tot regnul ne trece prin fata ochilor: de la insecte, furnicuțe, albinuțe și trântori, șerpi, cu sau fără venin, pești (!), șobolani și arici, gazele, lei, ciori, papagali, vulpi și corbi și alți președinți! Noroc ca jungla e în concediu și e prea cald sa iasă toți la vânat!

Dar cum am ajuns oameni e alta poveste. Intenția e buna, dar a fost pervertita. Omul este o idee buna în sine, un animal evoluat. Aplicarea ei are mici defecte. Revoluțiile sunt gândite de idealiști, înfăptuite de extremiști și de pe urma lor profita oportuniștii. Asa și cu OMUL, ideea de baza este buna, dar a fost alterata înainte de ducerea ei la bun sfârșit și acum este speculata în diverse moduri. Politica asta! Cred ca politicienii se trag din țânțari sau vampiri, dar si-au tras armura și față comerciala!

De fapt problema se pune în loc de oul sau găina – omul sau politicianul!

Chiar asa, cine a aparut primul: omul sau politicianul din el?

manual de viata

Am în ultimul timp o perioada mai muzicala. Ma trezesc dimineața și fără nici un efort îmi vine în minte o melodie. Le-am cautat și pus aici mai jos. Asa ca un motto al zilei. 🙂  Este o experiență interesanta. Parca as prezice ziua.

S-au întâmplat multe iar… câteodată dorite, altele nedorite. Daca tragi linie si aduni mereu rezultatul pare incert. E ca și cum aștepți banii de la salariu sa iți cumperi ceva. Si vine și ziua salariului ai de plătit câteva obligații, una-doua rate, câteva facturi zburătăcite și la urma faci un calcul: sa îl iau luna asta sau sa îl las luna viitoare? Daca tragi linie ești pe plus, dacă te mai gândești … mai sunt încă 20 de zile pana la salariu și mai pica și marți … deci un weeekend în plus pana la salariu. Mai trebuie sa ajung la supermarket de vreo 3 ori și mai un plin la benzina mai o întreținere… Iar nu știu ce sa fac, dar dacă trag linie sunt pe plus!!! Dar mai sunt atâtea zile…

Atunci cant… sau cel puțin murmur în sinea mea un refren cunoscut. I am blue. La ce sa ma mai gândesc si sa fac calcule dacă oricum viata mi le da peste cap? Sa îmi fac griji? Nu!! mai bine îmi vad de treaba …

Nici nu știi când apare si nici când dispare. Ocazia nu te așteaptă! Dar, și dacă o ratezi, ce te mai chinuie apoi gândurile!

Unii iți zâmbesc, alții te înjură! Oare dacă faci suma iese pe plus? Oare ce ar trebui sa facem atunci când ne dam seama ca nu știm ce sa facem? Nu ar trebui sa existe un manual care sa ne spună ca azi trebuie sa facem 3 fapte bune și una rea! Si mâine invers! Un manual de viata. Unul simplu! Asa de simplu ca 1+1 =2! Toate manualele bune sunt complicate și cele simple au ars în biblioteca din Alexandria! Deci au mai rămas cele simple dar proaste! Dar noi mai avem nevoie de manuale sau dicționare? Pai nu avem noi Google? Nici nu ne mai trebuie sa știm limbi străine și nici cât face 1+1… sau cât face 150 de euro în lei și în USD! Dar cred ca internetu’ ne tâmpește! E chiar prea ușor! De fapt totul a devenit obsesiv de ușor: servodirectie, servofrana, aer condiționat, cuptor cu microunde, etc, etc! Nu sunt eu un anti tehnologie, chiar dimpotriva, dar parca prea e exagerat!

Acum 15 ani lumea era diferita! Muuult! Nici nu concepeam telefonul mobil! Si acum am un telefon cu sistem de operare, cu mail, cu internet, aparat foto cu 5 Mpixeli, cu agenda telefonica nelimitata, calendar, vremea pe 5 zile  si culmea … si cu GPS care vorbește! Pai nici in filmele cu 007 nu exista asa ceva!!! A, ce e ala GPS? Nu știu, ceva care știe unde e, cică ii mai zice și satelit! Cred ca te pot urmări aia de la NASA prin el și asculta tot ce vorbești! =)) Daa, telefon mobil! Oare ce mai urmează? Si toate astea vin cu manual de utilizare și prospect de folosire. Pana și apa plata are prospect de folosire: beți pana la 2 litri de apa pe zi ca sa va mențineți hidratarea. Da’ eu beau ca îmi e sete! Daaa! unde te întorci, gata manualul! Toate vin cu specificații! Ma gândeam la cel mic, el s-a născut practic cu toate aceste gadget-uri deja inventate, noi le-am văzut crescând odată cu noi. Pentru el progresul un bun câștigat, nu mai trebuie gândit, nu mai e nevoie sa inventam roata. Toate sunt mai ușoare. Oare?

Si parca viata e mai sintetica acum ca niciodată, acum ca roșiile sunt tot timpul anului si mâncăm pepeni in februarie. Toate conțin E-uri si n-au nici un gust. Si noi suntem tot mai obosiți si mai stresați! Cred ca pământul se învârte prea repede si ne-a apucat amețeala!

Avem nevoie sa ne reinventam, sa ne ascultam muzica interna: I am what I am, I am my own simple creation

Viteza asta a vieții este EA un pic sintetica! Unde ne grăbim? Azi e luni, mâine e vineri si iar vine luni! Nu imi da si mie cineva o FRANA maaaare! Sa opresc puțin lumea si sa ii spun “Stați fraților, care-i graba? Nici nu am timp sa respir! Vreau aer!!!”. Criza asta e grea, dar pare buna. Nu pentru mine, nici pentru tine. Nu e buna pentru cei care pierd si nici pentru cei care câștigă, dar parca ne-a mai ostoit puțin.  Parca ne mai tragem sufletul.

Unde sunt manualele din Alexandria, sau cele scrise pe plăcuțe de lut? Poate au fost distruse special pentru ca erau prea bune! Ca doar asa putem fi conduși mai ușor dacă suntem neinformați sau dezinformați! Lauda-l pe prost si da-i de munca. Si dacă ii mai dai si un dead-line, sigur uita cum il cheamă si pe el si pe familia lui.

Are cineva un manual de lut? Vreu si eu sa-l trag la XEROX! =))

spune nu si apoi negociaza

De câte ori ați spus nu? De câte ori v-a părut rău?

De ce s-a mai inventat negația?

Eu cred ca este greșită din concepție. Toți oamenii ar trebui sa fie pozitivi sa își dorească orice și oricând și sa nu se dea înapoi de la nimic. Hm …  iarăși nu! Nu, nimic, nici nu poți fi pozitiv fără sa fii un pic negativ. Altfel nu ar mai exista un punt de reper. Trebuie sa fim rai ca sa fim buni? Altfel nu am mai ști cum suntem. Altfel am fi plați. Oare dacă am fi prea buni am fi plictisitori.

Dar cred ca aici este o confuzie. Nu mereu nu înseamna nu și da înseamna da. V-am spart, nu? Si nici nu sunt femeie… =)) Da, dar știu sa înțeleg. Problema e ca de obicei ma prind prea târziu… dar eu ma chinui sa înțeleg și sa învăț…

Deci nu înseamnă nu , nu prea, un pic și cateodata da. Extrapolând da înseamnă NU =)) și rareori as fi de acord cu o condiție.

Sa stiti ca nu m-a suparat nimeni. Nu, dimpotriva sunt foarte linistit, relaxat, încerc sa ma adun si sa incep o zi de munca.

Dar cel mai bine se aplica negarea în negocierea japoneza: spune nu și apoi negociază…

Sa aveti o zi buna!

Mai zi-mi

Scrisul este egoist?

Scrisul e o forma de comunicare la fel ca vorbitul. Dar vorbitul necesita audienta. Vorba nu merge în singurătate… ca altfel, dacă ești văzut de cineva care nu participa la respectiva comunicare… se gândește ca ai nevoie de ajutor profesionist.

Oare o fi la fel și cu scrisul? Daca scrii de unul singur (!) și nu mai citește nimeni… la ce folosește? Dar scrisul e mult mai ușor sa fie criticat. Comunicarea verbala este pe de alta parte mult mai elocventa, cu sau fără voia interlocutorului firul discuției poate fi oricând întrerupt, negat, întărit sau ignorat. Mimica face toți banii! Poți spune “nu” și ochii sa te trădeze… poți spune “nu” și sa însemne “da” si mai ales sa fie considerat ca atare.

Deci scris sau vorbit!? De câte ori nu ne-am înecat în propriile emoții. De câte ori n-am încercat sa fim sinceri și n-am reușit. Poate dacă era scris reușeam. De câte ori ne-am uitat în ochii altei persoane si cuvintele au rămas mute în fata sentimentelor. Si în loc de comunicare ne-am lăsat amăgiți cu zgomotul unor cuvinte goale… de câte ori ura sau iubirea, mania sau melancolia a rămas îngropata acolo unde nu o mai vede sau aude nimeni.

Atunci poate vorbitul este egoist… și scrisul este mai sincer. Una peste alta vorbitul are istorie mai veche ca scrisul. Asta e ca si vorba aia “ontogenia repeta filogenia”: mai întâi învățăm sa vorbim și apoi învățăm sa scriem.

“Ontogenia repeta filogenia” asta este o expresie care am reținut-o prin clasa a VI-a pe la biologie. Nu se refera fix la scris si citit… fiecare individ trece, în cursul dezvoltării sale, prin toate etapele străbătute de specie pe parcursul evoluției. Asta voiam sa spun și eu … pe parcursul dezvoltării omenirii mai întâi au vorbit și apoi au scris. Asa și noi… întâi învățăm sa mergem și apoi sa alergam.

La fel si scrisul și vorbitul: mai întâi învățam sa transmitem informații și apoi ne perfecționăm și reușim sa transmitem sentimente. De fapt aici este toata arta scrisului si vorbitului. Ambele sunt instrumente de comunicare dar au moduri diferite de a transmite informația, pentru ca se bazează pe un suport diferit de transport. In timp de dialogul se bazează pe sunet, intonație, mimica și gesturi, scrisul se bazează strict pe cuvintele așternute pe hârtie (sau alt suport) dar fără ajutorul unor factori acceleratori externi. Scrisul este mai sec mai lipsit de mijloace se bazează strict pe interpretarea cititorului si se bazează strict pe imaginația acestuia sa întregească imaginea comunicării. Singurul ajutor este un bagaj comun de cunoștințe intre cititor și scriitor. In lipsa acestuia, interpretarea este cel puțin vitregita amănunte si atmosfera dacă nu chiar greșită.

Deci… scris sau vorbit?

Franciza la casco sau indianul talpa iute …

Am spălat maşina. Bineînţeles ca a plouat doua zile. Murphy bată-l vina!

Si în prima zi chiar aveam nevoie sa fie curata. Cel puţin asa credeam eu. Speram sa ajute. Ca mergeam cu ea la politie şi la asigurări pentru micile semne de buna purtare de pe vopsea: mai o parcare prea larga, ba una prea strânsa… un vecin care își ascute cheia înainte de uşa de la bloc pe trei uşi ale maşinii. Deh, tributul nespus al traiului în Bucureşti.

Îmi luasem doua zile sa ma odihnesc. Simţeam nevoia unei mici pauze. In cea de-a  doua zi m-am pornit devreme, dupa ce l-am dus pe cel mic la grădiniţa – o veste buna. După un scurt telefon la agenta cu care mai ţin legătura de la CASCO aflu ca nu mai trebuie sa merg la politie sa declar loviturile. Foarte entuziasmat – aproape stăpân pe situaţie – aflu şi un număr de telefon de la cei de la daune şi încep sa sun. Sun o data… nimic. De doua ori… nimic. Interesant ca la un număr de fix primesc mesaj de “Abonatul Vodafone nu răspunde, va rugam sa reveniţi.” Mai sun de câteva ori. Nimic. Ma întorc acasă puţin nemulţumit. Caut pe internet informaţii. Trebuie explicat aici ca era prima data când aveam de a face cu cei de la asigurări casco, si la caţi bani am dat pe asigurare ma aşteptam sa îmi dea şi o cafea când ajung acolo… Stupoare. Pe internet găsesc lista cu acte necesare, găsesc şi acel număr de telefon, cu program 9-17. OK asta e sunt eu prea matinal. Aştept ora 9 şi mai sun … vreo ora. NIMIC! Într-un final ma hotărăsc si plec la biroul de daune.

Începuse deja ploaia şi cu oraşul nostru gri… maşina mea s-a camuflat sub un strat protector de jeg.

Păcat ca nu era murdara când mi-a zgâriat-o nemernicul ala cu cheia! In Bucureşti nici nu merita sa speli maşina! De ce ? Merge mai bine? Mai repede? Arata mai bine? Vine unul si o zgârie cu cheia dacă e prea curata… Ma strecor prin traficul îngreunat de ploaie si ajung. De cate ori ati stat la politie pentru a declara un mărunţiş, sau o chestie mai serioasa. Cu o coada interminabila, într-un hol mic şi murdar , fără bănci, cu oameni obosiţi, nervoşi, păgubiţi. Care aşteaptă toţi rândul la o masa zgâriată şi murdara cu doua maşinuţe de jucărie – pentru a arata cum a avut loc evenimentul- in fata unui plutonier plictisit si scarbit. Sufla in fiola, numele, prenumele, aţi completat şi pe verso, desenul dom’le, desenul… Da! deja vu! Poliţaii aia amărâţi au nişte fraţi mai mari si mai simandicoşi. Care te ard la buzunar mai abitir ca un foc de tabără. Fraţii lor sunt agenţii de la daune de la asigurări.

Ajung acolo si am o mica strângere de inima. Tipul din spatele unui birou îmi e cunoscut. Dar nu ştiu de unde. Dar nu e de bine. In rest nimic care sa semene cu atmosfera aia de la politie. Nu… era vopsit gardul. Ăştia măcar par mai civilizaţi, dar sunt la fel de rai.

Cert e ca la trei zgârieturi si o aripa uşor  înfundată mi-a pus patru francize. Jaf la drumul mare. Sunt foarte revoltat. La ce naiba mai plătesc CASCO? Daca maşina era lovita toată partea dreapta de la cap la coada era o singur franciza, dar asa? Nu scrie nicăieri în contractul de CASCO cate francize şi cum se estimează. E la buna alegere a agenţilor de la daune şi nu ai nici un cuvânt de spus.

Mi-am amintit de unde îl ştiu şi pe tip, tot de la asigurari, dar era la alta firma. Ma lovise unul din spate de era sa îmi rupă gatul şi mi s-a stricat, pe langa tot spatele masinii, si scaunul meu şi al pasagerului. Eram cu o Dacie 1410 şi dacă nu ceda scaunul ar fi cedat vertebrele mele cervicale. Da, m-a mai pârlit o data nemernicul, n-a vrut sa îmi despăgubească scaunele şi am rămas cu ele rupte.