Paranormal

S-a întâmplat pe neașteptate. Asa cum toate întâmplările grozave sunt neașteptate. Vorba ‘ceea: n-aduce anul ce aduce ceasul!
S-a întâmplat la un joc banal de spânzurătoarea, jucând împreuna cu băiatul meu. Experienta este unica si precum am mai auzit se petrece mai ales la rude de sânge.
Ne distram amândoi cautând sa ghicim animale. Eram relaxați, antrenați de jocul hazliu.
Era un cuvânt simplu 6 litere din care ghicisem deja vocalele și o consoana:  _ A _ E N A. Eu mi-am dat seama ce cuvânt este, dar el nu. Si atunci am simțit ca o sa reușim. I-am zis sa se concentreze și sa ne lipim frunțile, eu voi striga în gând cuvântul, iar el il va auzi.
Din prima nu a mers, am mai încercat o data și i-am zis sa stea relaxat și sa lase mintea limpede. El zâmbea cam neîncrezător, dar după a treia încercare s-a întâmplat… A ghicit cuvântul când i-am zis sa se gândească la un mamifer acvatic!

Plictiseala

Plictiseala e de mai multe tipuri. Unele mai sincere si altele mai subversive si taioase. Plictiseala poate sa fie recunoscuta pe fata sau tinuta ascuns in suflet ca o dorinta ascunsa de razbunare. Razbunare pe tot ce e bun si de valoare.

Plictiseala e periculoasa, ea are puterea sa faca ziua noapte si noaptea zi. Dar niciodata in sensul bun. Plictiseala poate strica prietenia eului cu propria lui constiinta.

Tipuri de plictiseala:

  • plictiseala distructiva – a aceea care te face sa casti in fata sefului care iti face morala, desi tu esti convins ca ai cascat ca erai obosit de la cele trei filme vazute aseara pana tarziu.
  • plictiseala lasciva – e dulcea stare de a nu face nimic. E ca blanita moale a pisicii care toarce ca n-are ce face. Toarce ca nu are incotro…
  • plictiseala dureroasa – e pliciseala de miercuri, cand iti dai seama ca nu maine este vineri cand ai mai fi avut o sansa sa ajungi la weekend intreg.
  • plicitiseala amuzanta – de vacanta, cand stii ca ai teme de facut si … si ce daca! Ah ce dor imi e de asta!
  • plictiseala deprimanta –  de sine insusi. Ma deprim numai cand ma gandesc ce ar putea insemna asta.
  • plictiseala lucrativa – MOPH (munca de om prost harnic). Atunci cand ai ceva de lucru care nu iti (mai) suscita inteligenta. Le-ai gandit o data si in ca o data, le-ai invatat pe de rost si acum stai si faci acelasi lucru ca o masina de cusut. Taca-taca-taca-taca….
  • plictiseala hai-hui – sau cand scopul propus initial nu se mai potriveste realitatii. E atunci cand pleci la drum, si pe parcurs intalnesti atatea obstacole ca la al 99-lea gard din cele 100 iti vine sa o iei inapoi, ca in bancul cu nebunii care evadeaza de la ospiciu.
  • plictiseala sadica – indusa de diversi pisalogi care nu au ce face decat sa iti bazaie creierii cu tot felul de ineptii. (vezi articoliul de fata).

Si poate or mai fi si altele, dar voi avea nevoie de ajutor. Deci cititorule esti invitat sa comentezi.

Un dor

O priveam cum sta tăcută, neglijata. Mi s-a făcut brusc dor. Am apucat-o ușor și cu o mișcare ferma am ridicat-o. Fermoarul s-a deschis dintr-o mișcare. Materialul textil a căzut inert la podea lăsând gatul lung și formele rotunde sa strălucească în toată splendoarea lor arcuita. Am strâns-o ușor la piept. Cu o mișcare lina ca de mângâiere am simțit cum vibrează. Un sunet cristalin a învăluit camera.

Chitara mea mi-a simțit lipsa… Promit ca nu o sa te mai neglijez!!!

Morala Zen

Un cal deprimat se tolaneste pe jos si nu mai vrea pentru nimic in lume sa se ridice. Stapanul disperat, nereusind sa-l convinga sa se ridice, cheama veterinarul. Acesta sosi imediat, examineaza animalul si zice:

– Aaaa, e foarte grav, singura solutie sunt aceste pastile pe care i le vei da cateva zile; daca nu reactioneaza, trebuie eutanasiat.

Porcul a auzit totul si fuge la cal:

– Ridica-te, altfel se sfarseste rau!!!

Dar calul nu reactioneaza si da incapatanat din cap. A doua zi, veterinarul vine din nou sa vada efectul pilulelor: – Nu reactioneaza, mai asteptam o zi, dar cred ca nu sunt sperante! Porcul auzind tot, fuge din nou la cal:

– Trebuie sa te scoli, altfel vei pati mari necazuri!

Dar calul, nimc! A treia zi, constatand lipsa progreselor, veterinarul ii cere stapanului:

– Du-te dupa carabina, a venit timpul sa-l scapam pe bietul animal de chinuri! Porcul fuge disperat la cal:

– Trebuie sa reactionezi, e ultima ocazie, te rog, astia sunt gata sa te omoare!!!

Calul se ridica, se scutura, face cateva miscari de dans, o ia la fuga in galop si sare cateva obstacole.

Stapanul, care tinea mult la calul sau,foarte fericit ii spune veterinarului:

– Multumesc mult, esti un medic minunat, ai facut un miracol!!! Trebuie neaparat sa sarbatorim evenimentul! Haide sa taiem porcul si sa facem o masa mare!!!

Morala Zen: Vezi-ti de treburile tale!!!!

In cautarea drumului

Ce este un blog?

Mi-a plăcut o expresie care am găsit-o cautând pe net:
BLOG este ceea ce vrei tu sa fie!!!
Am găsit de fapt o denumire pentru o idee de-a mea mai veche. Mi-a plăcut mereu sa scriu despre … nimic. Luam cate o foaie și scriam lucruri care îmi treceau prin cap. Un pic de terapie individuala – recomand asta oricui vrea sa afle cate ceva despre sine.

Astea erau ideile despre blog acum câțiva ani adică prin martie 2007. A ieșit ce mi-am propus?

Un înțelept spunea ca dacă nu iți pasa unde mergi nu te poți rătăci. Așijderea pot sa spun ca mi-am atins scopul inițial, neavând unul foarte precis. Mi-am dorit un blog și am făcut unul. Nu am cautat faima sau trafic pe site, am cautat o experienta care îmi lipsea și consider ca mi-am atins-o.

***

Deci încotro?

O întrebare al cărei răspuns l-am exersat îndelung este una de interviu. Este un exercițiu de imaginație de viata. Unde te vezi peste 5 ani? Din când în când e bine sa ne punem în fata oglinzii și sa avem un interviu serios cu noi înșine.

Luând în considerare cele spuse mai sus, trebuie ca am ajuns unde mi-am propus acum 5 ani și sunt oarecum mulțumit de rezultat. Asta ce înseamnă? Trebuie sa merg înainte și sa aștept sa ma plictisesc de idee și poate nu mai e necesara? Oare de asta am pornit la drum? Ca sa găsesc un moment prielnic sa ma ascund de ce am început? Nu cred. Dar acum am o noua încercare sa îmi găsesc o noua încercare.

Am avut la un moment dat saitul atacat și chiar m-am chinuit câteva luni sa il pun la punct. Am cochetat cu ideea de a-l închide definitiv. Oare e bine? Trebuie altcuiva acest blog? Îmi trebuie mie? Sa îl mai continui? Cum? De ce?

Hm, nu am nici cea mai vaga idee. Si e cel mi bun început. Totul trebuie sa înceapă de undeva dintr-o nevoie chiar și neclara. Nu trebuie sa schimb direcția – adică sa îmi pese unde ma îndrept, pentru ca risc sa ma rătăcesc. Sau poate am nevoie sa ma rătăcesc ca sa înțeleg mai bine unde ma îndreptam?

Deja am o dilema și nici o idee clara. Cred ca am nevoie de un pic de ajutor.

Voi, cei care ați ajuns sa citiți pana aici, unde va vedeți peste 5 ani???

Dorinta de ziua mea

Ai grija ce iți dorești ca s-ar putea sa ți se împlinească…

Vai! Ce ma fac dacă de ziua mea am uitat sa îmi pun o dorință?! Cred ca voi fi nevoit sa mai aștept încă un an ca sa mai pot sa îmi pun o dorință de ziua mea!!! 🙁

Partea buna e ca am timp berechet sa ma gândesc!

Dar nu ma puteți ajuta cu câteva idei originale?

Optimist

Un murphism trist de pesimist: este imposibil ca un optimist sa fie plăcut surprins.

 

Lupta cu superstitiile

Ma surprind ca merg pe trotuar si sunt atent sa nu calc pe capace de canal decât dacă au număr par de gauri. E o veche joaca din copilărie în care consideram ca ai ghinion când calci pe un astfel de capac. Poate la mijloc era un mic adevăr, vreo bunica, care vrând sa isi convingă nepoțelul sa nu calce pe capacele de canalizări de frica sa nu fie capacul șubred și sa cada copilul in gaura, i-ar fi spus de zece ori ca e periculos. Iar a unșpea’ sătulă sa nu fie băgată în seama s-a folosit de un truc mai vechi – inspirarea unei temeri mai difuze dar generale – vezi ca aduce ghinion!

Uff și ce teamă e mai mare ca cea de ghinion ? 😀 Apoi copilul a spus altui copil și acela altora și … gata joaca. Mai departe imaginația copiilor a dezvoltat subiectul. S-a zis ca cele cu număr par de gauri n-ar fi chiar asa de rele, sunt un pic mai bune, chiar… norocoase. si atunci alergam sa fim primii care ajungeam sa călcăm pe cele cu 4 gauri. Ca doar erau norocoase! Si dacă se întâmpla sa călcăm pe vreun canal fără gauri. Pfff,  o întreagă procedura de exorcizare pentru a scoate răul din noi! Trei pași înapoi, scuipi în sân de 3 sau 7 ori, apoi trei pași înainte și abia atunci erai exonerat! Doamne ferește sa te fi împiedicat cu piciorul drept, sau sa treacă iți treacă vreo pisica neagra calea! Biata pisica!

 

Pisica am rezolvat-o, sau mai bine zis m-a rezolvat ea pe mine. Dacă atunci când eram mic ma făleam ca țintesc bine dând cu pietricele și cu scoabe după pisici, acum sunt fericitul deținător al unei băbuțe de aproape 13 ani, pufoasa și cuminte… Răzbunarea matei!

Cu capacele de canal e cam greu… Cine știe unde e unul șubred! Mai bine le feresc pe toate.

Nu de alta dar nu ar fi prea haios sa fiu ca în bancul ala cu unul în gips:
-Ce ai pățit domnule?
-Eh, accident de avion!
-Cum și ai scăpat? Cum s-a întâmplat?
-Pai ma uitam după un avion și am căzut într-un canal fără capac!

Mai știu și altele: iată unul mai vechi de pe vremea bunicilor: sa nu lași firmituri pe masa pentru ca sta Maica Domnului în genunchi și se roagă sa la strângi. Asta este o aluzie foarte subtila către curățenie și igiena, chiar draguț!

Alta: nu duce gunoiul din casa noaptea. Recunosc asta mi-a dat de gândit mai mult, dar cred ca am dibuit-o și pe asta: riscul este sa te întâlnești cu niscai animale sau animăluțe mai mult sau mai puțin domestice: șobolani, pisici, șerpi sau cine mai știe ce urs…

Sa ieși din casa pășind cu dreptul când ai ceva important sau pur și simplu de fiecare data, ca sa iți meargă bine.

Sa nu te întorci din drum dacă ai uitat ceva, o haina, o umbrela, orice. Asta e un pic mai profunda și tine cumva și de subconștient, e ca la vechii războinici care atunci când plecau la lupta pe viata și pe moarte nu priveau niciodată înapoi. E ca un fel de bărbăție suprema înfruntarea sortii cu toate vitregiile ei cu fruntea sus. Senzația întorsului din drum este puțin demotivanta și duce automat la provocarea subconștientului la asocierea unor trăiri similare. Sa iau un caz simplu. Din punct de vedere logic uitarea unui lucru important trebuincios în cursul zilei aduce o doza de frustrare care sesizează un mecanism al memoriei de asociere. Daca uit sau nu iau umbrela și ploua e rău, ajung leoarca, posibil o răceală, oricum un disconfort care se memorează. Dar se întâmplă rar sa uitam un lucru și sa fie necesar imperios. Așadar un al doilea element care stimulează memoria: legarea de cazuri relativ izolate deci ușor de reținut. Acum vine partea cea mai interesantă. Uitarea unui lucru e un disconfort si mai ales cu atât mai mare cu cat creste distanta cu care am depășit pragul ușii. Asociind deci frustrarea uitării lucrului cu decizia de a ieși pe ușa și, ca vechii războinici, sa nu privim înapoi se naște iată o superstiție.

Sa nu spargi oglinda, sa te ferești de coada calului și ochii șefului, sa nu treci pe sub scara rezemata de perete, sa nu treci pe sub firele care susțin stâlpii de telegraf sau lumina și multe alte superstiții au totuși un miez de adevăr, o mica învățătură populara pentru a ne feri de rele și… ghinioane!

Iar la toate de mai sus vreau sa mai adaug câteva dragi mie: nu fi niciodată primul, nu fi niciodată ultimul și nu te oferi niciodată voluntar – poate aduce ghinion…

Efectul de strada

Aceeași strada lunga mă provoacă la meditație. Mi-am pus iar muzica la caști. Privesc trecătorii care îmi vin din fata încercând sa descopăr și la ei EFECTUL STRĂZII.

Din față vine o fata care se uita insistent la mine mergând fix pe lângă bordură. Trotuarele sunt inutilizabile din cauza mașinilor parcate și a câinilor din curți și de pe strada. Trebuie sa mă dau la o parte și realizez ca eu chiar mergeam pe partea buna. Ca pieton pe o strada fără trotuare se merge pe partea stânga. Mă gândesc la acea fata – sigur nu are carnet și nici nu înțelege circulația rutiera. Părea draguță, păcat… Îmi vine în cap o melodie răutăcioasa de prin studenție: “Fa, ești frumoasă” cantata de Antract. >:)

***

E forfot de mașini care lasă copii la grădiniță. Parcate strâmb, ostentativ. Se vede ca se grăbesc și ca nu au timp. Dar se comporta de parca ar avea nevoie de o scuza, de o justificare: “parchez aiurea și sfidez pe toți ceilalți fie pietoni sau șoferi, pentru ca eu ma grăbesc, am copil mic, ce nu vedeți!!! Ma grăbesc și sunt nesimțit/ă!” Si eu,  ca pieton, nu mai am loc sa trec nici pe strada și nici pe trotuar. Atenție, bizon șofează! :-t

***

Căinii simt frica. Dar apreciază reacțiile naturale. Am fost surprins de un lătrat puternic la un metru de mine și am tresărit, dar în următorul moment mi-am dat seama ca era după gard și mi-am continuat netulburat drumul, iar lătratul a încetat. Ceilalți căini de pe stradă m-au privit cu atenție, dar mersul meu neinteresat și trufaș printre ei da roade de fiecare data. M-au lăsat în pace. Sunt un mare fan al emisiunii: “Cezar și căinii”… E drept ca după momentul respectiv n-as mai fi avut nevoie de cafea , doza de adrenalina mi-a încălzit sângele în dimineața aceea. B-)

***

Am în fata un tânăr care pare sa aibă parul lung. Când se apropie mai bine ii zăresc geacă de piele, pantalonii strâmți, bocanci înalți, parul lung prins în coada la spate și cioc a la Metallica. Iată un tip simpatic! Mie îmi canta în caști Nirvana. HA! Ce diferența intre noi. Poate chiar ascultam aceeași muzica. Dar sigur el arata asta. Eu nu par: am geacă gri, blugii simpli, parul scurt, un început de chelie ascuns cu grija de o șapcă. Dar mi-as lua niște pantaloni de piele!!! Oare țin frig pe vreme de-asta rece? Hmm, o sa arat ca un greiere borțos. =)) Asa ca o sa rămân la look-ul meu neutru! Muzica totuși vine din inima!

***

Si strada merge înainte.