Day to day habits

A trecut campania electorala, a trecut campionatul de fotbal, a venit perioada concediilor si in Bucureşti se poate merge si cu maşina… A venit căldura si peste tot este aer condiţionat: acasă, la serviciu in maşină. Am sinusurile in pioneze. Nu mai e aglomeraţie dar nici pustiu nu e. Pare mai normal aşa. Eu locuiesc in Bucureşti si nu sunt mândru. Trăiesc cu speranţă unei zile mai bune in fiecare zi: hope for the best and expect the worse.

Senzaţia permanenta este ca timpul a devenit fluid. Da, aşa ca mierea… un pic lipicios se lipeşte de orice nu ai nevoie. E ca atunci când vrei sa bei un pahar de iaurt si mereu rămâne ce e mai bun acolo in pahar dar nu poţi sa îl iei cu linguriţa pentru ca e iaurt de băut si nici cu degetul nu-ţi vine sa îl extragi – pentru ca te vad alţii si pari penibil. Da! Declar timpul inamicul meu numărul unu! Se lipeşte peste tot – la semafor la coada la OMV la coada la bariera, la casa de marcat in cine ştie ce supermarket, la coada la bilete la film la mall… Are cineva un spray cu anti adeziv pentru timp ? ;))

Am fost in Delta anul ăsta. Hm… si acum când închid ochii parca simt vântul rece pe punea vasului. Am venit decis sa aştern acele senzaţii in cuvinte si … nu am avut timp! Mi-am pus un reminder intitulat As vrea sa dau stop cadru! cu gândul sa descriu acele senzaţii pentru mine si pentru alţii si după de l-am amânat vreo luna, l-am şters. Toată lumea m-a întrebat ce-ai prins? Pentru ca scopul declarat acelei ieşiri a fost pescuitul. Poate – pentru unii – dar eu, deşi de loc din Tulcea si un pic iniţiat in tainele pescuitului, nu am mers pentru pescuit. E adevărat n-am prins nimic :). Dar cu asta eram obişnuit de mai demult de prin liceu. Dar revederea oraşului natal pentru mine are de fiecare data aceeaşi reacţie – parca sunt anesteziat si un zâmbet imbecil mi se aşterne pe fata. Si asta combinata cu o ieşire in aer liber cu alţi oameni hotăraţi sa aprecieze cum se cuvine timpul departe de orice forma de civilizaţie a avut un efect extraordinar. Am fost forţat sa las voluntar telefonul in camera si sa merg cu barca (sunt un vâslaş teribil de rău – as putea breveta cu succes mersul in zigzag cu efort maxim si cu avarierea vâslelor…).

Daca as extrapola o reclama cunoscuta: lanseta – 135 lei, fir nailon -0.35 2 kgf 23 lei, momeala 15 lei, scaun pliant 75 lei, pălărie de soare din paie 35 lei – doua zile pe balta fără telefon mobil si outlook – de nepreţuit.

Si iar închid ochii si simt soarele, vântul, valurile, mirosul de balta. E o senzaţie pe care vreau sa o păstrez doar pentru mine. Vreau sa fiu egoist si sa nu o mai dau nimănui  – si astfel sa rămână mai mult pentru mine. Nu ştiu cum arătam când am adormit pe punte cu soarele in ochi, lungit pe un scaun de pescar cu rezemătoare de picioare, cu zgomot de joc de table si zumzetul şalupei care ne întorcea la civilizaţie, dar cu siguranţa pentru mine momentul a fost infinit. Nici o fotografie nici cuvinte nu pot sa descrie momentul pentru mine.

Dar sa revenim la Bucureşti, avem borduri, asfalt, gropi, primar nou! Dupa luni de chin, avem o intersecţie nou nouţa la Obor (nici o legătura cu primarul – care nu cred ca va face nimic in afară de a savura victoria la candidatura primăriei si sa mai retrocedeze vrei 10 parcuri). Da! Frumos lucru mai puţin pietonii care nu au inţeles ca pasaj subteran înseamnă ca nu se mai traversează pe carosabil … Deh … ne mai trebuie inca vreo 50 de ani sa ne civilizam.

Ştiaţi ca cei care nu au nevoie neaparat de Bucureşti îl ocolesc ??? Pentru ca nu exista legătura intre cele doua autostrăzi, unii oameni prefera sa facă un ocol de mai mult de 100 de km si, pe deasupra, sa suporte o gramada de localităţi cu limita de viteza ridicola si cu trafic greu de căruţe, si asta pentru simplu motiv ca le e frica de Bucureşti. Am prieteni in Constanta pentru care mersul pana la aeroportul Otopeni este un calvar… da, iar noi, locuitorii fericiţi ai capitalei, trebuie sa suportam calvarul asta zilnic.  Am mers cu maşina in vara asta pana la Suceava si pana la Bacau de mai multe ori si o simpla observaţie ca pe acest drum si chiar si in localităţile din tara sunt extrem de multe maşini cu număr de Bucureşti. Nu ştiu ce poate însemna asta ,dar sigur nu ceva bun.

Bucureştiul este mai mult decât un oraş devine o obsesie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *