Lupta cu superstitiile

Ma surprind ca merg pe trotuar si sunt atent sa nu calc pe capace de canal decât dacă au număr par de gauri. E o veche joaca din copilărie în care consideram ca ai ghinion când calci pe un astfel de capac. Poate la mijloc era un mic adevăr, vreo bunica, care vrând sa isi convingă nepoțelul sa nu calce pe capacele de canalizări de frica sa nu fie capacul șubred și sa cada copilul in gaura, i-ar fi spus de zece ori ca e periculos. Iar a unșpea’ sătulă sa nu fie băgată în seama s-a folosit de un truc mai vechi – inspirarea unei temeri mai difuze dar generale – vezi ca aduce ghinion!

Uff și ce teamă e mai mare ca cea de ghinion ? 😀 Apoi copilul a spus altui copil și acela altora și … gata joaca. Mai departe imaginația copiilor a dezvoltat subiectul. S-a zis ca cele cu număr par de gauri n-ar fi chiar asa de rele, sunt un pic mai bune, chiar… norocoase. si atunci alergam sa fim primii care ajungeam sa călcăm pe cele cu 4 gauri. Ca doar erau norocoase! Si dacă se întâmpla sa călcăm pe vreun canal fără gauri. Pfff,  o întreagă procedura de exorcizare pentru a scoate răul din noi! Trei pași înapoi, scuipi în sân de 3 sau 7 ori, apoi trei pași înainte și abia atunci erai exonerat! Doamne ferește sa te fi împiedicat cu piciorul drept, sau sa treacă iți treacă vreo pisica neagra calea! Biata pisica!

 

Pisica am rezolvat-o, sau mai bine zis m-a rezolvat ea pe mine. Dacă atunci când eram mic ma făleam ca țintesc bine dând cu pietricele și cu scoabe după pisici, acum sunt fericitul deținător al unei băbuțe de aproape 13 ani, pufoasa și cuminte… Răzbunarea matei!

Cu capacele de canal e cam greu… Cine știe unde e unul șubred! Mai bine le feresc pe toate.

Nu de alta dar nu ar fi prea haios sa fiu ca în bancul ala cu unul în gips:
-Ce ai pățit domnule?
-Eh, accident de avion!
-Cum și ai scăpat? Cum s-a întâmplat?
-Pai ma uitam după un avion și am căzut într-un canal fără capac!

Mai știu și altele: iată unul mai vechi de pe vremea bunicilor: sa nu lași firmituri pe masa pentru ca sta Maica Domnului în genunchi și se roagă sa la strângi. Asta este o aluzie foarte subtila către curățenie și igiena, chiar draguț!

Alta: nu duce gunoiul din casa noaptea. Recunosc asta mi-a dat de gândit mai mult, dar cred ca am dibuit-o și pe asta: riscul este sa te întâlnești cu niscai animale sau animăluțe mai mult sau mai puțin domestice: șobolani, pisici, șerpi sau cine mai știe ce urs…

Sa ieși din casa pășind cu dreptul când ai ceva important sau pur și simplu de fiecare data, ca sa iți meargă bine.

Sa nu te întorci din drum dacă ai uitat ceva, o haina, o umbrela, orice. Asta e un pic mai profunda și tine cumva și de subconștient, e ca la vechii războinici care atunci când plecau la lupta pe viata și pe moarte nu priveau niciodată înapoi. E ca un fel de bărbăție suprema înfruntarea sortii cu toate vitregiile ei cu fruntea sus. Senzația întorsului din drum este puțin demotivanta și duce automat la provocarea subconștientului la asocierea unor trăiri similare. Sa iau un caz simplu. Din punct de vedere logic uitarea unui lucru important trebuincios în cursul zilei aduce o doza de frustrare care sesizează un mecanism al memoriei de asociere. Daca uit sau nu iau umbrela și ploua e rău, ajung leoarca, posibil o răceală, oricum un disconfort care se memorează. Dar se întâmplă rar sa uitam un lucru și sa fie necesar imperios. Așadar un al doilea element care stimulează memoria: legarea de cazuri relativ izolate deci ușor de reținut. Acum vine partea cea mai interesantă. Uitarea unui lucru e un disconfort si mai ales cu atât mai mare cu cat creste distanta cu care am depășit pragul ușii. Asociind deci frustrarea uitării lucrului cu decizia de a ieși pe ușa și, ca vechii războinici, sa nu privim înapoi se naște iată o superstiție.

Sa nu spargi oglinda, sa te ferești de coada calului și ochii șefului, sa nu treci pe sub scara rezemata de perete, sa nu treci pe sub firele care susțin stâlpii de telegraf sau lumina și multe alte superstiții au totuși un miez de adevăr, o mica învățătură populara pentru a ne feri de rele și… ghinioane!

Iar la toate de mai sus vreau sa mai adaug câteva dragi mie: nu fi niciodată primul, nu fi niciodată ultimul și nu te oferi niciodată voluntar – poate aduce ghinion…

One Reply to “Lupta cu superstitiile”

  1. Am o superstiție noua și asta ma țintește direct, mai ales ca m-a lovit pasiunea cu chitara:

    “Pe păsărica care canta de dimineață o mănâncă pisica!”.

    Hmm, fără aluzii sexuale! Cică se canta cel mai devreme după prânz. Grozava regula! Eu cant când am chef nu când trece pisica la chindii!!! Si aici suspectez ca o baba semi-senila cu dureri de “creieri” nu avea chef sa audă nepoții chiuind și țipând de dimineață și le-a hrănit sufletul cu idioțenii!

    Jos cu babele! Trăiască muzica în orice moment al zilei!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *