we can never see past the choices we don’t understand

Putem vedea în viitor?

Cel mai bun mod de a iţi conduce viata este sa faci planuri în avans. Nu poţi lăsa toate lucrurile sa meargă de la sine ca nu e productiv… şi oricum când ne organizam pare ca suntem noi în control şi nu ca viata ne conduce.

Un bun prieten spunea ca nu se simte bine dacă nu are una doua săptămâni planificate dinainte şi se gândeşte deja pentru următoarele doua! Asta da organizare – defect tipic german. Pentru mine, asta e un ideal… cam greu de atins, dar eu încerc mereu.

Planificarea este cheia succesului. Planificarea este un fel de mini-prezicere a viitorului. Este de fapt aplicarea experientelor personale in a cuantifica desfăşurarea unor evenimente care ne interesează.

Exemplu: sa ziceam ca vrem sa planificam o ieşire în parc – nimic mai simplu: trebuie verificat numărul de participanţi, stabilita locaţia şi echipamentul. Toate elementele  enumerate sunt variabilele: luate separat nu prezintă variaţii dar împreună încep sa acuze nuanţe şi afinităţi. Adică, dacă exista mai multe locaţii posibile, atunci o anume locaţie poate sa dicteze o parte din echipament, de asemeni participanţii pot avea preferinţe asupra echipamentului şi a locaţiei de desfăşurare. Apare deci, din legarea variabilelor, o condiţionare reciproca a întregului sistem. Arta este sa acţionăm asupra acelor legături care pot translata întregul în zona dorită.

Aici intervine experienta anterioara; succesul planificării este dat de numărul şi acurateţea variabilelor identificate şi de dibăcia arătată în negocierea diverselor legături intre acestea. De exemplu ştim ca un copil se lasă influenţat de o dulciuri: “dacă mergem în parcul cutare iţi iau o îngheţată”. Nu înseamnă ca se lasă corupt asa de uşor, doar ca mersul în acel loca care ii era, poate, indiferent şi cu îngheţata promisa face un compromis acceptabil.

Si acum, ca am ajuns la compromis, sa detaliem puţin. Negocierea este finalizata de atingerea unui compromis acceptat de ambele parţi participante. Doar ca unele negocieri sunt instabile şi de aceea au fost inventate contracte şi legi. Oamenii se schimba, uneori insesizabil, dar asta îşi pune amprenta asupra comportamentului. Din diverse motive (moda, plictiseala, rutina, câştigul prea uşor, sau prea greu) reacţia la stimuli cunoscuţi se modifica şi astfel anumite aranjamente nu mai sunt la fel de bine privite ca la început. Se cere un exemplu: iată un contract simplu – o femeie la cumpărături de … pantofi. Noi, bărbaţii suntem victime inofensive prinse în vâltoarea momentului:

“Iţi plac ăştia? Nu au botul prea lung? Nu sunt prea roşii? Aia sunt grozavi dar nu au mărimea mea, pe ăştia nu am la ce sa ii asortez.” Ce sa faci dacă spui da… eşti mâncat, dacă spui nu … aşişderea. Negocierea e dura si de durata.[…] La un moment dat compromisul e atins! Se face tranzactia toata lumea multumita: bugetul a fost depasit, cumparatoarea si vanzatorul multumiti deopotriva. Ajungem acasa si ceva s-a schimbat (!) pantofii nu mai sunt asa de frumosi ca in magazin, se instaeaza criza, deziluzia si panica, nu sunt frumosi!!! De ce naiba i-am luat! Si am mai dat si o gramada de bani pe ei. (Atentie toate aceste lucruri sunt fictiune sau cel putin sunt inspirate din viata unei vedete de serial siropos care a decedat prematur acum multi ani…) Dar ce s-a intamplat? Motivele sunt diverse si de fapt nu au nici o legatura cu realitatea, poate lumina e diferita, poate picioarele s-au umflat?!

Cert este ca a intervenit o translaţie a întregului sistem de variabile care a stricat echilibrul compromisului! Aici este problema, sistemul de legături dintre variabile a  suferit o modificare, iar negocierea trebuie sa fie din nou reluata.

Dar sa revenim la planificare: ne poate ajuta sa vedem în viitor? Mi-a plăcut un citat din Matrix, care este trecut ca titlu al monologului de fata. Recunosc ca este puţin scos din context dar sensul este pe deplin păstrat. Nu putem vedea (în viitor) mai departe de alegerile pe care nu le înţelegem. Adică nu nu putem planifica o desfăşurare de evenimente dacă nu am înţeles pe deplin fenomenul şi, mai ales, dacă nu ne-am asumat răspunderea pentru lucrurile ce au sa decurgă din acţiunile noastre.

Dar cum lucrurile au tendinţa sa meargă din prost în mai prost, singura alegere ce ne rămâne la dispoziţie este sa planificam soluţii de reparare a lucrurilor care pot merge prost. Aplicând regula încă o data, repararea lucrurilor care merg prost, poate de asemenea, sa fie un dezastru. Asa ca, ce ne rămâne, este sa eliminam,  pe cat posibil, variabilele nesigure.

Singurul mod în care putem sa evitam legile lui Murphy este sa ne lăsam purtaţi de ele:

“Atâta timp cat nu îţi pasa unde eşti, nu te poţi rătăci”.

Adică planificarea nu trebuie sa fie o încercare de schimbare a viitorului, ci doar o modalitate de a ii da substanţa şi de a îl menţine într-o zona cunoscuta, în care experientele personale ne pot ajuta la luarea deciziilor.

Asa deci, spor la planificări şi nu încercaţi sa schimbaţi viitorul, ca este nerecunoscător se întoarce împotriva voastră!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *