Day to day habits

A trecut campania electorala, a trecut campionatul de fotbal, a venit perioada concediilor si in Bucureşti se poate merge si cu maşina… A venit căldura si peste tot este aer condiţionat: acasă, la serviciu in maşină. Am sinusurile in pioneze. Nu mai e aglomeraţie dar nici pustiu nu e. Pare mai normal aşa. Eu locuiesc in Bucureşti si nu sunt mândru. Trăiesc cu speranţă unei zile mai bune in fiecare zi: hope for the best and expect the worse.

Senzaţia permanenta este ca timpul a devenit fluid. Da, aşa ca mierea… un pic lipicios se lipeşte de orice nu ai nevoie. E ca atunci când vrei sa bei un pahar de iaurt si mereu rămâne ce e mai bun acolo in pahar dar nu poţi sa îl iei cu linguriţa pentru ca e iaurt de băut si nici cu degetul nu-ţi vine sa îl extragi – pentru ca te vad alţii si pari penibil. Da! Declar timpul inamicul meu numărul unu! Se lipeşte peste tot – la semafor la coada la OMV la coada la bariera, la casa de marcat in cine ştie ce supermarket, la coada la bilete la film la mall… Are cineva un spray cu anti adeziv pentru timp ? ;))

Am fost in Delta anul ăsta. Hm… si acum când închid ochii parca simt vântul rece pe punea vasului. Am venit decis sa aştern acele senzaţii in cuvinte si … nu am avut timp! Mi-am pus un reminder intitulat As vrea sa dau stop cadru! cu gândul sa descriu acele senzaţii pentru mine si pentru alţii si după de l-am amânat vreo luna, l-am şters. Toată lumea m-a întrebat ce-ai prins? Pentru ca scopul declarat acelei ieşiri a fost pescuitul. Poate – pentru unii – dar eu, deşi de loc din Tulcea si un pic iniţiat in tainele pescuitului, nu am mers pentru pescuit. E adevărat n-am prins nimic :). Dar cu asta eram obişnuit de mai demult de prin liceu. Dar revederea oraşului natal pentru mine are de fiecare data aceeaşi reacţie – parca sunt anesteziat si un zâmbet imbecil mi se aşterne pe fata. Si asta combinata cu o ieşire in aer liber cu alţi oameni hotăraţi sa aprecieze cum se cuvine timpul departe de orice forma de civilizaţie a avut un efect extraordinar. Am fost forţat sa las voluntar telefonul in camera si sa merg cu barca (sunt un vâslaş teribil de rău – as putea breveta cu succes mersul in zigzag cu efort maxim si cu avarierea vâslelor…).

Daca as extrapola o reclama cunoscuta: lanseta – 135 lei, fir nailon -0.35 2 kgf 23 lei, momeala 15 lei, scaun pliant 75 lei, pălărie de soare din paie 35 lei – doua zile pe balta fără telefon mobil si outlook – de nepreţuit.

Si iar închid ochii si simt soarele, vântul, valurile, mirosul de balta. E o senzaţie pe care vreau sa o păstrez doar pentru mine. Vreau sa fiu egoist si sa nu o mai dau nimănui  – si astfel sa rămână mai mult pentru mine. Nu ştiu cum arătam când am adormit pe punte cu soarele in ochi, lungit pe un scaun de pescar cu rezemătoare de picioare, cu zgomot de joc de table si zumzetul şalupei care ne întorcea la civilizaţie, dar cu siguranţa pentru mine momentul a fost infinit. Nici o fotografie nici cuvinte nu pot sa descrie momentul pentru mine.

Dar sa revenim la Bucureşti, avem borduri, asfalt, gropi, primar nou! Dupa luni de chin, avem o intersecţie nou nouţa la Obor (nici o legătura cu primarul – care nu cred ca va face nimic in afară de a savura victoria la candidatura primăriei si sa mai retrocedeze vrei 10 parcuri). Da! Frumos lucru mai puţin pietonii care nu au inţeles ca pasaj subteran înseamnă ca nu se mai traversează pe carosabil … Deh … ne mai trebuie inca vreo 50 de ani sa ne civilizam.

Ştiaţi ca cei care nu au nevoie neaparat de Bucureşti îl ocolesc ??? Pentru ca nu exista legătura intre cele doua autostrăzi, unii oameni prefera sa facă un ocol de mai mult de 100 de km si, pe deasupra, sa suporte o gramada de localităţi cu limita de viteza ridicola si cu trafic greu de căruţe, si asta pentru simplu motiv ca le e frica de Bucureşti. Am prieteni in Constanta pentru care mersul pana la aeroportul Otopeni este un calvar… da, iar noi, locuitorii fericiţi ai capitalei, trebuie sa suportam calvarul asta zilnic.  Am mers cu maşina in vara asta pana la Suceava si pana la Bacau de mai multe ori si o simpla observaţie ca pe acest drum si chiar si in localităţile din tara sunt extrem de multe maşini cu număr de Bucureşti. Nu ştiu ce poate însemna asta ,dar sigur nu ceva bun.

Bucureştiul este mai mult decât un oraş devine o obsesie.

La Izvoare

Am ajuns si in Craiova (in interes de serviciu). Nu mai vazusem orasul. L-am traversat sec – avem treaba.
La Izvoare” este pensiunea la care am fost cazat, aflata cam la 15 min de Craiova. Am fost placut surprins de aceasta pensiune.
Punctele tari

  • restaurantul cu mancare buna (si orhestra)
  • terasa absolut superba cu foisoare din lemn pe un deal cu copaci
  • piscina. Pacat ca e deja frig…Ne uitam cu jind pe fundul piscinei. Inca are apa. Are si sectiune pentru copii.
  • camere curate, aer conditionat. Flori in camera 🙂
  • surprza – INTERNET. Si nu e nici dial-up, nici platit separat. 😀

Si slabe

  • E putin cam la sosea si e drum european, deci e putin zgomot.

Jurnal de cumparaturi

Am fost la IKEA. N-am cumparat mare lucru. Dar am avut aceleasi senzatii ca si la prima vizita.

  • In primul rand la etaj cum urci se simte o vibratie ciudata, parca zici ca e cutremur. Ma intreb daca e proiectata cladirea sa suporte acele vibratii in mod normal. Mie personal imi dau o senzatie de graba. Imi vine sa o cam tai de acolo repede !!!
  • Apoi labirintul ala care te forteaza sa vezi tot magazinul in ordinea in care vor ei! Este politica firmei !!! Asta chiar nu imi place. Nu lasa loc la imaginatie, te ingradeste …
  • Una pozitiva – se mananca bine, daca poti sa faci exceptie la zgomotul din restaurant.
  • La final nu am gasit ce cautam si cand am rugat pe unul din angajati sa ma ajute am primit o replica stas : “Cum se numeste produsul sau poate stiti codul de bare” … o sa imi implantez un scanner la degetul mic de la mana stanga !!!!
  • Bine inteles la casele de marcat era omor. Si am mai remarcat ceva la case – asezarea ciudata a benzii de produse in spatele casei de marcat. Cam ca la METRO. Trebuie sa pui produsele si sa te misti repede roata in jurul casei de marcat cu cosul ca sa platesti. Si daca ai produse pe banda sunt trecute pe la casa si apoi puse pe o alta banda care le soate la vreo 3 metri mai departe nu le poti pune in cos inainte de plata. Eu dupa ce le-a scanat am fost cu ochii pe ele si cand am platit sa nu cumva sa fiu “ajutat” la carat… trebuie sa fie doua persoane. Nu mergeti la cumparaturi singuri!
  • La incarcarea materialelor trebuie obligatoriu sa vii cu masina la intrare. Cosurile de produse raman acolo. Daca ai lucruri relativ mici le cari cu sacosa pana la masina. Daca ai lucruri voluminoase tre sa vii cu masina. Deci, aviz amatorilor, nu mergeti singuri in IKEA. Trebuie sa stea cineva cu cosul pana se poate aduce masina la incarcat. Un lucru pozitiv pe care l-am remarcat de cand am intrat in parcare a fost, intr-adevar, lipsa carucioarelor aruncate vraiste.
  • O caracteristica a produselor ce m-a frapat din prima este ca sunt facute cat mai ieftin si mai simplu cu putinta. Se face economie la suruburi, la adeziv, multe din mostrele de mobila erau subrede. Saltele de pat toate erau subtiri si dintr-un burete ordinar. N-as dormi pe alea nici sa primesc bani!
  • Bine-inteles ca fiind duminica DN 1 era full. Pipera era full. Trafic de Bucuresti. Am ajuns acasa cu dureri de cap. Si inca eu stau aproape.

Jurnal de cumparaturi

Aseara am fost prin Carrefour – Pentru o viata mai buna! mai precis in cel din Baneasa. Foarte frumos! FOAAAAARTE!!!!

  • Pana acolo am facut o ora
  • De-abia gasesti parcare!
  • carutul ala cretin ma electrocuteaza de fiecare data !!!
  • oameni foarte amabili – leitmotiv : nu avem personal !
  • am stat la coada o ora si era doar marti seara!
  • casiera aia bause gaz , ceva !!!

Am ajuns la concluzia ca e mai bine sa NU mai merg la Carrefour, pentru ca toti nervii pe care mi i-am facut pe drum si acolo stand ca popandaul la coada am iesit muuult muuult mai scump!

Asa se mananca la Cluj



Desi nu se vede prea bine, pentru ca am uitat aparatul foto 🙁 , dar asta este un ceaun sfaraind cu mamaliga, cas, smantana, ou fiert, sunculita, muraturi … o nebunie. Un lucru e clar la Cluj se mananca bine si cam mult…