Paranormal

S-a întâmplat pe neașteptate. Asa cum toate întâmplările grozave sunt neașteptate. Vorba ‘ceea: n-aduce anul ce aduce ceasul!
S-a întâmplat la un joc banal de spânzurătoarea, jucând împreuna cu băiatul meu. Experienta este unica si precum am mai auzit se petrece mai ales la rude de sânge.
Ne distram amândoi cautând sa ghicim animale. Eram relaxați, antrenați de jocul hazliu.
Era un cuvânt simplu 6 litere din care ghicisem deja vocalele și o consoana:  _ A _ E N A. Eu mi-am dat seama ce cuvânt este, dar el nu. Si atunci am simțit ca o sa reușim. I-am zis sa se concentreze și sa ne lipim frunțile, eu voi striga în gând cuvântul, iar el il va auzi.
Din prima nu a mers, am mai încercat o data și i-am zis sa stea relaxat și sa lase mintea limpede. El zâmbea cam neîncrezător, dar după a treia încercare s-a întâmplat… A ghicit cuvântul când i-am zis sa se gândească la un mamifer acvatic!

we can never see past the choices we don’t understand

Putem vedea în viitor?

Cel mai bun mod de a iţi conduce viata este sa faci planuri în avans. Nu poţi lăsa toate lucrurile sa meargă de la sine ca nu e productiv… şi oricum când ne organizam pare ca suntem noi în control şi nu ca viata ne conduce.

Un bun prieten spunea ca nu se simte bine dacă nu are una doua săptămâni planificate dinainte şi se gândeşte deja pentru următoarele doua! Asta da organizare – defect tipic german. Pentru mine, asta e un ideal… cam greu de atins, dar eu încerc mereu.

Planificarea este cheia succesului. Planificarea este un fel de mini-prezicere a viitorului. Este de fapt aplicarea experientelor personale in a cuantifica desfăşurarea unor evenimente care ne interesează.

Exemplu: sa ziceam ca vrem sa planificam o ieşire în parc – nimic mai simplu: trebuie verificat numărul de participanţi, stabilita locaţia şi echipamentul. Toate elementele  enumerate sunt variabilele: luate separat nu prezintă variaţii dar împreună încep sa acuze nuanţe şi afinităţi. Adică, dacă exista mai multe locaţii posibile, atunci o anume locaţie poate sa dicteze o parte din echipament, de asemeni participanţii pot avea preferinţe asupra echipamentului şi a locaţiei de desfăşurare. Apare deci, din legarea variabilelor, o condiţionare reciproca a întregului sistem. Arta este sa acţionăm asupra acelor legături care pot translata întregul în zona dorită.

Aici intervine experienta anterioara; succesul planificării este dat de numărul şi acurateţea variabilelor identificate şi de dibăcia arătată în negocierea diverselor legături intre acestea. De exemplu ştim ca un copil se lasă influenţat de o dulciuri: “dacă mergem în parcul cutare iţi iau o îngheţată”. Nu înseamnă ca se lasă corupt asa de uşor, doar ca mersul în acel loca care ii era, poate, indiferent şi cu îngheţata promisa face un compromis acceptabil.

Si acum, ca am ajuns la compromis, sa detaliem puţin. Negocierea este finalizata de atingerea unui compromis acceptat de ambele parţi participante. Doar ca unele negocieri sunt instabile şi de aceea au fost inventate contracte şi legi. Oamenii se schimba, uneori insesizabil, dar asta îşi pune amprenta asupra comportamentului. Din diverse motive (moda, plictiseala, rutina, câştigul prea uşor, sau prea greu) reacţia la stimuli cunoscuţi se modifica şi astfel anumite aranjamente nu mai sunt la fel de bine privite ca la început. Se cere un exemplu: iată un contract simplu – o femeie la cumpărături de … pantofi. Noi, bărbaţii suntem victime inofensive prinse în vâltoarea momentului:

“Iţi plac ăştia? Nu au botul prea lung? Nu sunt prea roşii? Aia sunt grozavi dar nu au mărimea mea, pe ăştia nu am la ce sa ii asortez.” Ce sa faci dacă spui da… eşti mâncat, dacă spui nu … aşişderea. Negocierea e dura si de durata.[…] La un moment dat compromisul e atins! Se face tranzactia toata lumea multumita: bugetul a fost depasit, cumparatoarea si vanzatorul multumiti deopotriva. Ajungem acasa si ceva s-a schimbat (!) pantofii nu mai sunt asa de frumosi ca in magazin, se instaeaza criza, deziluzia si panica, nu sunt frumosi!!! De ce naiba i-am luat! Si am mai dat si o gramada de bani pe ei. (Atentie toate aceste lucruri sunt fictiune sau cel putin sunt inspirate din viata unei vedete de serial siropos care a decedat prematur acum multi ani…) Dar ce s-a intamplat? Motivele sunt diverse si de fapt nu au nici o legatura cu realitatea, poate lumina e diferita, poate picioarele s-au umflat?!

Cert este ca a intervenit o translaţie a întregului sistem de variabile care a stricat echilibrul compromisului! Aici este problema, sistemul de legături dintre variabile a  suferit o modificare, iar negocierea trebuie sa fie din nou reluata.

Dar sa revenim la planificare: ne poate ajuta sa vedem în viitor? Mi-a plăcut un citat din Matrix, care este trecut ca titlu al monologului de fata. Recunosc ca este puţin scos din context dar sensul este pe deplin păstrat. Nu putem vedea (în viitor) mai departe de alegerile pe care nu le înţelegem. Adică nu nu putem planifica o desfăşurare de evenimente dacă nu am înţeles pe deplin fenomenul şi, mai ales, dacă nu ne-am asumat răspunderea pentru lucrurile ce au sa decurgă din acţiunile noastre.

Dar cum lucrurile au tendinţa sa meargă din prost în mai prost, singura alegere ce ne rămâne la dispoziţie este sa planificam soluţii de reparare a lucrurilor care pot merge prost. Aplicând regula încă o data, repararea lucrurilor care merg prost, poate de asemenea, sa fie un dezastru. Asa ca, ce ne rămâne, este sa eliminam,  pe cat posibil, variabilele nesigure.

Singurul mod în care putem sa evitam legile lui Murphy este sa ne lăsam purtaţi de ele:

“Atâta timp cat nu îţi pasa unde eşti, nu te poţi rătăci”.

Adică planificarea nu trebuie sa fie o încercare de schimbare a viitorului, ci doar o modalitate de a ii da substanţa şi de a îl menţine într-o zona cunoscuta, în care experientele personale ne pot ajuta la luarea deciziilor.

Asa deci, spor la planificări şi nu încercaţi sa schimbaţi viitorul, ca este nerecunoscător se întoarce împotriva voastră!

Principiul … principiilor

10 pași pentru o viata cu regulile clare 😀

  1. Cauta principii care nu iți aparțin dar ți se potrivesc
  2. Aplica principiul împrumutat
  3. Definește-ți un (nou) principiu propriu
  4. Convinge-te pe tine de adevărul lui
  5. Aplica principiul definit
  6. Convinge-i și pe alții sa îl aplice
  7. Încalcă-ți acel principiu
  8. Mergi la punctul 3 și definește unul nou
  9. Folosește-te de cei ce iți aplica principiile.
  10. Dezbară-te de cei care iți încalcă principiile! Felicitări, dacă ai ajuns la acest punct, ești politician…

Criticat… cu zambet

Pai, zău aşa! Am fost criticat, acuzat de pesimism … Hmm, sa fiu sincer si eu mă cam suspectam…  Si mi s-a mai spus ca provoc depresie. 🙁  De fapt cititul blogului meu in condiţii de uşoară depresie este risc de declanşare a unei depresii mai adânci… Eu ştiu? :-?? Pe mine scrisul chiar mă eliberează de energie… Poate de-asta! Transmit energie. Oi fi si eu un ghimpe încărcat cu energie =)).

Dar eu trebuie sa protestez poate am dat o tentă uşor trista, dar … asta e viaţa – privită din punctul de vedere al lui Murphy… Zâmbeşte, mâine va fi mai rău!

Ce-ar fi viaţa fără zâmbet? Cum am putea trai fără zâmbet? Cum ne-am putea spăla pe dinţi fără sa zâmbim, cum sa mergem la… baie dimineaţa fără un zâmbet, cum sa ne urcam in maşină (sau autobuz, tramvai, metrou) fără un zâmbet? Dar in trafic? Si la munca? Eu recunosc sunt un vânător, un vânător de zâmbete, uneori prefer sa fac o poantă stupidă in loc sa tac din gura… (Contrar recomandărilor din bătrâni: cu tăcutul si filozoful:)). Uneori râd prea zgomotos si chiar si in public sau la cinema. Si lista momentelor cu zâmbet ar putea continua.

Dar, mai interesante, sunt tipurile de zâmbet:

  1. Exista zâmbetul fericit, vrăjit, uşor tâmp, blocat pe faţă zâmbetul de îndrăgostit: “Da, iubita mea…  Sigur, iubita mea…”. Reciproca cu “Da, iubitul meu… Sigur, iubitul meu…” este mai rar întâlnită din motive tehnice ;).(Rezervat pentru cunoscători- fără comentarii!)
  2. Zâmbetul profesoral: “N-au inţeles nimic!…”
  3. Zâmbetul de jmecher: “Eu sunt cel mai tare in brand, am treling Nike, si ascult manele in Merţan, beeei!…”
  4. Zâmbetul profesional sau business:  “Buna ziua, bine aţi venit! Va rog sa luaţi un loc, doriţi o cafea, un pahar cu apa?!” Se rosteşte cu toată gura, pe cat posibil cu toţi dinţii la vedere, deşi cel din fata ta nu este idiot, dar trebuie sa fii sigur ca înţelege ca nici tu nu este idiot… Este un zâmbet uşor perfid, ascuns si care sigur costă bani!
  5. Zâmbetul european. Ăsta este uşor derivat din cel de la punctul anterior si arată nivelul de civilizaţie al unei ţari. Este gratis. Din păcate asta ne cam lipseşte nouă, la romani: Nu vi s-a întâmplat niciodată sa mergeţi la aprozar si o vânzătoare acră cu o inimă de fier sa va întrebe tăios ce vreţi încât sa simţiţi ca v-a înfipt un cuţit in inimă? Eu am simţit-o şi nu doar o dată. De fapt dacă nimeresc din greşeală o vânzătoare cu cuţitul in mână… ies brusc si nici nu mă mai întorc. Zâmbetul european este un zâmbet împietrit, aproape rictus, dar pozitiv. Şi este totdeauna însoţit de o amabilitate ieşită din comun: “Buna ziua, vă pot ajuta cu ceva? Desigur, vă rog!” spus amabil cu o mină uşor distrată. Pe de alta parte este  impersonal, fără implicare, rece: prima la stânga, a doua la dreapta şi la revedere…
  6. Zâmbetul de la bancă: “Buna ziua, vreau si eu un credit …” Ăsta este un zâmbet dureros. Este cumva inversul zâmbetului business, zâmbetul amărâtului… Nu vreau sa mai detaliez – pentru ca mă simt vizat. Nu îmi plac creditele… Dar este ca si cu femeile: e greu cu ele dar şi mai greu fără ele!
  7. Mai este zâmbetul acru. Brrr, mai bine îmi tragi una in cap decăt sa îmi zâmbeşti acru! E zâmbetul la care te ineci cu gura de aer pe care o respirai. Si ramai strepezit pana in suflet.
  8. Asemănător dar uşor diferit este zâmbetul de faţă trezită la cearceaf. Ăsta este un specimen nu prea rar si oricum ar fi bine sa fie evitat, de ambele părţi (adică si de zâmbitorul încruntat si de partenerul de discuţie – care trebuie sa spele putina repede, repede…)
  9. Zâmbetul mirat: “Da?! crezi ca ăştia s-au cuplat!?” Lipsa de activitate duce uneori la acumulări de energie, si plictiseala îşi spune cuvântul. Imaginaţia ia foc si fantezia locul adevărului. Si la fantezie ne pricepem toţi!
  10. Zâmbetul curios: “Si ce au mai făcut??
  11. Zâmbetul neîncrezător: “Fugi, măi, de-aicea!…”
  12. Zâmbetul triumfător: “Vezi, ţi-am zis eu !!”
  13. Zâmbetul realizare tehnică: “Uraa, mergeee!”
  14. Zâmbetul plictisit. “Ei, şi ce!? Cred ca vi se pare!” Încercare disperata de ascuns adevăratele sentimente.
  15. Zâmbetul cuceritor: “Eşti frumoasă, ce faci deseară?”
  16. Zâmbetul jucăria din vitrina: “Când o sa mă fac mare îmi iau si eu un Porche”
  17. Zâmbetul dureros “… nu mă doare, e Ok, s-ar putea totuşi colţul biroului să îmi lase o vânătaie serioasa pe şold…”
  18. Surâsul. Ăsta este cireaşa de pe tort. Binecuvântare cereasca! Este hrana sufletului, te scoate din boală si din cea mai adâncă depresie, este zâmbetul mamei care-şi tine copilul la piept…

Deci fruntea sus si un surâs!

toate lucrurile dupa care alergi cu disperare vin doar atunci cand nu le mai vrei

Ăsta este unul din acele gânduri adânci, adânci, izvorâte dintr-o adâââncă reflecţie asupra vieţii, la limita dintre somn si realitate. Dar cum adâncimea gândului nu poate fi măsurata decât vag – la fel de vag pot sa exprim si sensul afirmaţiei de fata. 😀

Daca nu v-aţi tăiat deja venele după fraza de mai sus … sa continuam!

După o duminica relativ plicticoasa – cumpărături la supermarket, desene animate, plimbare in parc cu piciul si iar desene animate – am avut o străfulgerare de inteligenţă latentă.

De ce lucrurile după care fugim mai abitir – mai abitir îşi măresc distanta de noi?

Las întrebarea la nivel de întrebare retorica, nu vreau sa particularizez.

Dar asta chiar este, in plan personal, rezultatul unei observaţii îndelungate. Prima dată când am întâlnit acest fenomen de îndepărtare progresiva a dorinţei a fost un banal ceas de mana. Dar nu unul oarecare! Eram încă in clasa a VIII-a si era imediat după revoluţie, când unul din colegii mei, al cărui părinte avea “ieşiri” in Turcia, a venit la scoală cu un ceas electronic cu 4(!) butoane si 7(!) melodii. Era un ceas deosebit: CASIO o bijuterie in ochii mei – curea metalica, cu totul si cu totul negru, avea alarma, diverse melodii piţigăiate (O Suzana, Clementine, etc. ), cronometru. Ce mai, o bijuterie! Mi-au rămas ochii si gândul la acel ceas! Poate nu după mult timp au apărut si pe la noi chinezării sau turcisme cum erau ele … si mi-am luat. Ghici cu ce m-am trezit in fiecare dimineaţa tot liceul? Bineînţeles cu un ceas cu 7 melodii… Nu acelaşi, să nu mă înţelegeţi greşit! Unul din lunga serie de ceasuri cu 7 melodii pe care le-am avut. 😀 Faza interesantă este ca nici unul nu s-a ridicat la nivelul ACELUI CEAS!!! Toate au fost ceva de umplutură. Atunci am înţeles ca nu mi-am satisfăcut niciodată si nici nu o sa reuşesc sa îmi satisfac vreodată acea dorinţa ascunsa… De fapt am senzaţia ca retrăiesc acel moment si dezamăgirea din urma lui la fiecare nou ceas pe care îl am!

Ca sa va dau o imagine completa a duminicii mele plicticoase, pot sa mai adaug si disconfortul celui de-al 4-lea ghips din viata mea. După cum spunea un prieten: arat mai vătămat decât sunt in realitate. Aşa si este, nu e mare lucru, doar un tratament banal la o banala de epicondilita la cotul drept. Partea proasta sau mai bine zis frustrantă este ca îmi pare ca nu o sa aibă efect la fel ca si procedurile de recuperare la care le-am făcut aproape degeaba timp de doua săptămâni (electro-stimulare, terapie cu laser, magneto-dia-dinamince, masaj cu ultrasunet). Aşa poate reuşesc sa explic in parte pornirea negativa de reflecţie asupra realităţii vieţii.

E = mC2

Energia se conservă adică este contanta, o demonstrează ştiinţa, si asta se poate aplica si in viata de zi cu zi.

E = Ec + Ep

Dar energia este formata din energie cinetica adică viteza si energie potenţială adică cat de sus si greu eşti. Sau altfel spus cu cat mai tare alergi după un lucru cu atât mai greu îl vei ajunge. Si cu atât mai puţin vei fi mulţumit de rezultat. Deci dorinţa plus satisfacţie egal constant.

Tot ce este bun este interzis, imoral sau îngraşă! Aiurea! Este conservarea energiei! Nu se poate bun si frumos sau  cuminte si deştept!

Cu puţin timp înainte de a începe sa scriu aceste rânduri am postat pe Messenger la status titlul acestui monolog imposibil. Prompt a venit un comentariu al unei prietene pe care îl trec aici in forma aproximativa:

„… mai degrabă sa-ţi zic eu cum nu prinzi nici un iepure deşi alergi numai după unul … ar trebui sa existe o lege pentru iepuri,dom’le, daca alergi numai după unul, pai sa se lase nene prins, ce mama naibii”

E adevărat, subscriu, si cu aceasta ocazie reînnoiesc ideea de a iţi face un blog al tău.

Daca fugi după doi iepuri nu prinzi nici unul, daca fugi după unul singur se aplica conservarea energiei si singurul iepure rămas, cumulează, prin lipsa, energia celui de-al doilea, si va alerga cu viteza turbo sau turbata 2 x viteza unui iepure neprins. Toată aceasta ecuaţie trebuie coroborată cu dorinţa de obţinere a rezultatului si cu satisfacţia.

Din păcate reciproca nu se aplica adică daca fugi de iepure, nu vine el după tine, ci te alearga… ursul! Adică de ceea ce ţi-e frica, de aia nu scapi! Ori cum ai da-o n-ai scăpare si nici satisfacţie. Dar parca prefer sa fug după un iepure idiot decât sa fuga după mine ursul!!!

Aşa ca aveţi grijă ce vă doriţi, să nu cumva să vi se împlinească!

Altfel … baftă si vânt din pupa!

Gripa

Ipohondra… s-a născut!
De o doare un pic in gat
Toată casa va afla
Ca, vai, a păţit ceva!

De-i ceva puţin mai greu
La spital, sunaţi, valeu!
Vulpea cea plina de toane
A prins rana, si o doare…

Capu-i greu, fruntea – asudata
Salele o dor – e coapta!
Sta tăcută si smerita
De alţii de-ar fi – îngrijita!…

Ce-i mai place s-o dezmierzi
S-ar întinde cat e lunga
Si se vaită –  e greu – vezi,
Cum tuşeşte si strănută?

Sta-imboscata ca la pol
Si cu ochii mici , parol,
Are febra, si boleşte
O fi vulpea ori un peste !?

Dar când boala s-o-mbuna
Cu un zâmbet, hot, aşa!
Ea, bolnava? Fugi de-aici!
Voi din calea ei feriţi!

Ghimpe

În ce ne măsurăm existenţa?

Citeam fără ţinta pe un blog ce muzica place autorului si m-am gândit instinctiv la o lista scurta cu ce as asculta eu acum … Azi am ascultat în maşina Louis Armstrong aşteptam cu înfrigurare Gone fishing (versuri).

Mi se pare foarte relaxanta… Sa stai la peşte la marginea unei bălti liniştite fără griji. E un moment de pasiune; e interesant cum unii oameni fac din hobby o pasiune de viaţă. Din păcate am ajuns înainte sa vină melodia respectiva – că aşa e în viaţa – nu mereu este exact aşa cum îmi doresc si mai trebuie să mă mulţumesc si cu jumătăţi de măsură.

Revin cu întrebarea mea: în ce ne măsuram existenta?

  • în proprietăţi, avere, bani? (maşini, castele, terenuri)
  • realizări personale (job, familie, copii)
  • realizări deosebite (recorduri mondiale, etc.)
  • în momente de pasiune (hobbyuri, pasiuni)

Lăsând gluma la o parte se zice ca în viata trebuie sa plantezi un copac si sa construieşti o casa. Nu ştiu de ce…

Aşa deci … Hm n-am făcut nici una nici alta. Sincer regret mai mult ca nu am plantat un copac. Cat despre casa … asta într-adevăr pare o treaba foaaarte complicata. Am făcut acum câţiva ani o renovare apartamentului de 2 camere si mi s-a părut o chestie istovitoare, darămite o casa de la A la Z. Privesc mereu la emisiunile în care diverşi oameni renovează cate o casa mai deosebita sau au un proiect interesant. Toţi depăşesc bugetul si se chinuie îngrozitor; unii nu termina decât parţial dar toţi sunt marcaţi… toţi au un zâmbet, o realizare ce le sclipeşte pe faţa. Ce fericire este sa munceşti ca un rob si sa ramai lefter…

Eu cred ca importante sunt realizările materiale dar mai important în viata este modul în care se obţin, pasiunea si dăruirea pusa în joc. O viata împlinita poate sa fie si cu un job obişnuit si cu un salariu obişnuit într-o familie obişnuită fără limuzine si palate, dar pasiunea contează, fără pasiune nu prea merge!

Fiecare găseşte o pasiune în ceva: în munca, o jucărie, un sport. M-am cumpărat role la 29 de ani înainte sa ştiu sa le folosesc. 🙂 Sigur nu este o mare realizare dar la momentul respectiv am avut un sentiment deosebit. Am reuşit sa învăţ destul de repede sa patinez si la ceva timp sa pun si un genunchi în ghips si un an mai târziu si o mana. Deh, pasiune fără suferinţă nu se poate. Acum nu m-am mai dat demult dar nu as refuza o invitaţie la patinaj decât în cazuri extreme (ploaie, ninsoare, eclipsa de soare etc.). Mai nou m-a lovit pasiunea cu escalada, direct in cot! 😉 Dar m-a lovit atât de tare ca nici după 2 săptămâni de recuperare (electroterapie, magneto-diaflux, terapie cu laser si masaj cu ultrasunete)nu mi-a trecut! Acum încă am interdicţie la efort dar cum trec pe lângă panoul de escalada stau si mă uit ca un pici care nu a mai văzut…

Voi ce pasiuni aveţi ?

Dimineaţa grea sau obişnuita ?!

După o noapte agitata: ba era prea cald, ba prea frig, ba mi-a amorţit o mana, ba vrea pisica sa iasă, ba sa intre, pe cel mic îl doare o ureche…

Dimineaţa suna ceasul X-(, de vreo 3 ori. Pana la urma, cu greu, ajung la baie – apa îngheţata, brrrr! O las sa mai curgă înjurând instalaţia veche – consum un metru de apa sa mă spăl doar pe dinţi! Mă lipsesc – voi veni mai târziu. Trebuie sa îmi pun centrala!

Mă învârt in cerc – de ce oare m-am trezit !? Uff! Da, e luni azi!  De obicei nu am probleme, intre cele 2-3 apeluri ale ceasului îmi fac moralul. Azi … nimic.

E frig in casa sau eu nu am chef sa mă trezesc, din doua … amândouă!

Reuşesc cu greu sa mă adun si sa mă îmbrac. Nici hainele nu stau pe mine azi :).

Intre timp a venit si apa calda; reuşesc sa mă adun si sa ies din casa.

La maşina parbrizul îngheţat – cel puţin porneşte imediat – ce bine ca am scăpat de rabla!

In trafic observ ca sunt încă adormit: tresar când o alta maşina se repede spre mine ca un câine furios la roata, tresar din nou când observ ca cel din fata a frânat si eu abia schimbam viteza sa-l ajung din urma…

Clar ca asta nu-i cea mai buna zi a mea.

Ajung la munca – fără alte peripeţii. Nu mai aştept sa se termine melodia înainte sa ies din maşina – azi nu mai are farmec!

Am ajuns prea devreme la munca mai sunt doar 2 colegi veniţi.

Mă refugiez la birou,  pornesc computerul – tot biroul e inundat de soare! 🙂  Parca încep sa îmi revin.

Va rog sa nu îmi daţi de munca azi!!!

Cea mai buna varsta

– Eu am 4 ani, 4 ani si 2 luni … aproape 5 ani. Tati, o sa fac 5 ani!

După câteva minute privind la televizor, un personaj de desene animate spune:

– Eu am 9 ani si o sa fac 10 si o sa pot sa mă joc cu jucării potrivite vârstei de 10 ani…

N-am putut sa nu fac legătura:

– Eu am 33 de ani si as vrea sa am aproape… 25! Nu cred ca cel mic a inţeles dar mie mi-a iscat o alta întrebare:

Care este vârsta cea mai buna?! Ce vârstă trebuie sa ai ca sa fii mulţumit cu ea?

Nu sunt sigur ca as alege chiar 25… parca as vrea sa păstrez mintea de acum, dar nu toată 😉 câteva experienţe, câteva amintiri, câteva lucruri pe care le-am învăţat, si bineînţeles câteva momente unice… As mai da la o parte câteva necazuri si iată, am reţeta perfecta! Dar, totuşi, având posibilitatea sa aleg o singura data si apoi sa rămân cu alegerea făcută … parca m-as mai gândi puţin! As mai renunţa  la câteva kilograme si aşa chiar as arata puţin mai tânăr ;). Dar asta este chiar un tel realizabil! As mai pune câteva fire de par pe ici pe colo si as mai renunţa la câteva fire de prin alta parţi … Adică mici trucuri de Hollywood. Dar cu un pic de sport – scap de kilograme, si cu un pic de tonus mai adaug ceva la zâmbetul meu… ăla cel bun ;). In loc de transplant de par mă împac si cu o tunsoare mai sumara :)). Si, deci la ce vârstă m-as opri? Hmm, pai nici chiar 25, ca poate nu as fi luat in serios, dar cu un pic de veselie pot sa mai scad câţiva ani…

Hm, ştiţi bancul ăla : Trei barbaţi naufragiază pe o insula pustie. Seara reuşesc sa îşi facă un adăpost si trec noaptea fără probleme. Dimineaţa cei trei, unul de 20, altul de 40 si ultimul de 60  observa nu departe un grup de amazoane frumoase, focoase, singure, dornice… Problema este ca intre grupul lor si amazoane era un râu plin de aligatori. Fara sa stea pe gânduri cel mai tânăr sare sa înoate sa ajungă la femei si este mâncat de aligatori. Al doilea agitat de frumuseţea felelor începe sa facă planuri o barca – un pod … îl consulta pe celălalt cum ar putea sa treacă dincolo. Pe celălalt mal fetele se simt privite, trimit chemări … Dar cel mai in vârsta întreabă: “La ce bun sa ne chinuim ca se vede bine si de aici…” =))

In concluzie fiecare vârstă cu bucuriile ei ;).  De ce sa mă mai mint, eu sunt mulţumit cu ce am (cu mici amendamente)! 😉 Principalul e sa am timp sa mă bucur.

Voi ce vârsta v-ati alege si de ce?